Paris
London
New York
Saturday, 21 September, 2019
Last Update 16:38
14:39    |    28/02/2018

Dragnea, despre afirmaţia preşedintelui referitoare la încercarea de subordonare a justiţiei: Este o declaraţie falsă

Declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis conform căreia "nişte inculpaţi şi condamnaţi penal, după ce au fost prinşi de instituţiile statului încălcând legea, s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au cercetat" este una falsă, a afirmat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD.

"Este o declaraţie falsă. Dacă va continua aşa, va greşi", a declarat Dragnea la Parlament, întrebat cum comentează aceste afirmaţii şefului statului, susţinute la prezentarea bilanţului DNA pe 2017.

Întrebat dacă se referă la faptul că preşedintele ar putea suferi consecinţe, liderul PSD a spus: "Nu, nicio consecinţă, greşeşte".

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că în ultima perioadă au loc manifestări virulente şi încercări de manipulare pentru decredibilizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi pentru subordonarea Justiţiei, punctând că acest fapt este inadmisibil.

"Direcţia Naţională Anticorupţie, ca parte a Ministerului Public, şi justiţia, în ansamblul său, asigură mecanismele necesare pentru a vindeca România de corupţie. Din păcate, însă, asistăm în ultima perioadă la manifestări virulente ale disperării şi la încercări de manipulare cu scopul de a decredibiliza DNA, activitatea DNA şi cu încercarea clară de a subordona justiţia politicului. Inadmisibil!", a declarat Iohannis la şedinţa de bilanţ.

El a susţinut că "nişte inculpaţi şi condamnaţi penal, după ce au fost prinşi de instituţiile statului încălcând legea, s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au cercetat".

"Aşa cum spune un proverb românesc - minciuna umblă cât umblă, până i se înfundă. Toate aceste acţiuni concertate în plan mediatic nu au şanse de reuşită. Cei care le-au pus la cale sunt cei care au rămas în trecut, care trăiesc cu iluzia că puterea înseamnă privilegii şi se exercită prin abuz", a subliniat Klaus Iohannis. AGERPRES

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready