17:34    |    04/08/2018

Iohannis: Situaţia din România este proastă

 E-mail Print PDF 
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Consiliul Naţional al PNL, că situaţia generală din România este 'proastă', menţionând că nu-i face plăcere să facă această afirmaţie având în vedere funcţia pe care o deţine.

"Situaţia este proastă. Nu-mi face nicio plăcere să spun aşa ceva fiindcă sunt preşedintele Românie şi mi-aş dori tare mult să mă adresez unei adunări şi să spun: dragi mei, României îi este bine, doar poate cu ajutorul vostru ajungem şi acolo", a spus Iohannis.

El a subliniat că PSD a câştigat alegerile parlamentare cu 'promisiuni mari'.

"Au promis că va curge lapte şi miere, că vor face economia să meargă, că vor creşte pensiile şi salariile, că toţi vor avea locuri de muncă şi că în general va fi atât de bine cum nu s-a văzut vreodată, dar, ghinion, nu s-a întâmplat aşa. Au început să lucreze la cu totul altceva, au început, şi cred că pentru politicieni nu a fost o surpriză, să demonteze justiţia românească. Asta a fost prioritatea reală a PSD! Au urmat nenumărate faze în care au încercat să aducă justiţia sub controlul politic al PSD şi încearcă şi acum. Au încercat să inhibe lupta anticorupţie, dar ea va continua. Şi-au dat seama că lumea aşteaptă totuşi altceva şi au pus în operă o păcăleală prin care le-au explicat oamenilor că le cresc salariile şi pensiile, dar ele nu au crescut. Şi acolo unde totuşi suma pe fluturaşul de salariu a fost puţin mai mare, bucuria a fost de foarte scurtă durată, fiindcă din urmă, printr-o politică economică proastă, prin gestionarea proastă a finanţelor ţării, PSD a reuşit să aducă la viaţă inflaţia, au început să crească dobânzile şi acea mică creştere de care iniţial s-au bucurat unii a dispărut. Ce a rămas? O ţară care este din ce în ce mai dezamăgită, o ţară care aşteaptă soluţii", a susţinut Iohannis.

Şeful statului le-a mulţumit liberalilor pentru modul în care l-au întâmpinat.

"Sunteţi cum îmi amintesc eu. (...) Îmi face o mare plăcere să vă revăd în această formaţiune", a spus Iohannis.

După susţinerea discursului, preşedintele Iohannis a plecat de la lucrările Consiliului Naţional al PNL.

AGERPRES