16:19    |    11/07/2019

Firea: Sub nicio formă nu aş fi de acord ca PSD să arunce un 'iepure' în cursa prezidenţială

 E-mail Print PDF 
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că va sprijini PSD în campania pentru alegerile prezidenţiale, dar nu ar fi de acord ca social-democraţii să desemneze un candidat fără şanse.

"Eu nu am fost certată cu pesediştii sau cu PSD-ul (...). Sunt membru PSD, chiar dacă am fost dată afară la un moment dat din toate funcţiile politice. Sunt membru PSD şi îmi doresc un candidat PSD la alegerile prezidenţiale, pe care îl voi susţine din tot sufletul. Sub nicio formă nu aş fi de acord ca PSD să arunce un 'iepure' în cursa prezidenţială sau un candidat fără şanse, care să facă uşoară lupta candidaţilor de pe dreapta", a declarat Gabriela Firea joi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Întrebată dacă intenţionează să-şi anunţe candidatura la alegerile prezidenţiale, Firea a răspuns: "Nu aş vrea să anticipez, doar vă spun că voi face aceste clarificări săptămâna viitoare".

"Săptămâna viitoare îmi reiau activitatea, atât la primărie, cât şi activitatea politică, şi voi organiza o întâlnire cu presa (...) şi voi comunica intenţiile mele pe toate palierele, atât politic, cât şi administrativ", a precizat primarul general al Capitalei. AGERPRES