„Acest Ştefan voievod al Moldovei era iscusit şi norocos, căci într-un rând a biruit o sută cincizeci de mii de turci, pe lângă alte lupte dese şi însemnate cu ei. De asemenea a alungat pe Mateiaş, regele Ungariei cel viteaz, din ţara Moldovei şi din cea secuiască, nimicind o mare oaste de unguri şi rănind pe regele însuşi cu trei săgeţi, în dreptul oraşului Baia, după care izbândă i-a luat şi ţara secuiască. De asemenea şi pe tătari i-a biruit de câteva ori, de asemenea pe regele Poloniei, Albert, l-a biruit în Bucovina...Orice istoric poate să-l preamărească cu drept cuvânt pentru acest slăvit noroc cu o ţară aşa de mică”.
Consemnările solului polonez, arhidiaconul Maciej Starykowski, între anii 1574-1575, la trecerea prin Moldova şi Ţara Românească, în drumul lui spre Constantinopol
În epoca medievală era obiceiul ca principii să aranjeze între ei alianţe matrimoniale în funcţie de interesele politice ale statului lor. Înrudirea se făcea între principi puternici. O astfel de alianţă putea să asigure sprijin în faţa unui duşman comun sau o uniune dinastică. Ştefan al III-lea al Moldovei, fiu de domn, a înţeles raţiunea acestei politici şi primele două căsnicii, cu Evdochia de Kiev şi apoi cu Maria de Mangop, au fost încheiate în acest scop. Ultima, cea cu Maria Voichiţa, prizoniera lui, fiica lui Radu cel Frumos şi nepoata lui Vlad Ţepeş, încheiată în plină maturitate a domnului, avea să-i potolească şi chemarea năvalnică a inimii.
Raportată la destinul istoric, prima căsnicie putea să asigure o succesiune de ţari pe tronul Rusiei, cu descendenţă şi din neamul Muşatinilor Moldovei, nepoţi ai lui Ştefan şi Evdochiei. Doar că istoria a trasat altfel evoluţia celor două state ale căror destine nu s-au separat însă niciodată. Anexarea abuzivă a Basarabiei în 1812 de către Imperiul Ţarist, rupea cu cinism Moldova lui Ştefan în două. Considerarea ei ca teritoriu rusesc, apoi sovietic, apoi o găselinţă moldovenească pentru a masca o identitate a existenţei unui singur popor, poporul român, rusificarea forţată şi deportarea românilor basarabeni în adâncul imperiului pentru a distruge unitatea şi a împiedica evoluţia ei firească spre reunificare, va schimba iremediabil natura relaţiilor interstatale şi abordarea diplomatică pe o direcţie constructivă.
Evdochia înmormântată în pământ românesc
Prima soţie a lui Ştefan a fost cneaghina (prinţesa) Evdochia de Kiev, fiica lui Alexandru (Olelko) Oligierdovici, cneazul Kievului, şi a Anastasiei, fiica cneazului Moscovei, Vladimir. Nunta cu cneaghina a avut loc la 5 iulie 1463. Dacă Ştefan s-ar fi născut în anul 1433, la Borzeşti, după cum spune tradiţia, la data căsătoriei număra în jur de 30 de ani. Cei doi au avut împreună doi sau trei băieţi, morţi însă la vârste tinere, fără a ajunge domni, şi o fată, Elena (Olena). Evdochia moare la puţin timp după căsătorie, în anul 1467, fie din cauza unei boli, fie în timpul unei naşteri. Ştefan cel Mare nu s-a aflat lângă ea, era prins în campania cu Matei Corvin, la Baia. Evdochia a fost înmormântată în pământ românesc, la Biserica Mirăuţilor, din Suceava. Elena, prin mijlocirea mătuşii sale Teodosia, sora Evdochiei, va fi aleasă de cneazul Moscovei, Ivan al III-lea, să-i fie noră. El o va alinta „Voloşanca” (Românca). Mariajul la curtea cneazului Rusiei se anunţa a fi unul fericit.
Istoricul Alexandru D. Xenopol descrie astfel căsătoria dintre cei doi tineri: „ Ea [Elena-n.m] fu măritată după Ivan cel Tânăr, fiul ţarului Ivan Vasilievici al III-lea, pe la anul 1483, mama ţarului mijlocind această căsătorie. Ducele Moscovei trimise pe boierii Ondrej şi Mihail Pleşteev cu o întovărăşire numeroasă şi strălucită ca să ia pe mireasă şi să săvârşească logodna în Moldova în numele principelui. Ştefan trimise după aceea pe fiica lui în Rusia cu boierii Iancu, Sînger, Gherasim şi jupânesele lor. Ea trece prin Polonia, unde craiul Cazimir îi face o strălucită primire şi-i trimite frumoase şi bogate daruri. Sosind la Moscova de postul Sf. Filip, Elena fu dusă la mănăstirea Înălţării [Voznesenskaia-n.m], la mama marelui principe care mijlocise însoţirea. După ce aici făcu cunoştinţă cu mirele ei, se săvârşi cununia în ziua de 12 ianuarie 1483”.
Fiul Elenei, nepotul ţarului Ivan Vasilievici al III-lea si al lui Ştefan cel Mare
Pe 10 octombrie 1484 se năştea fiul Elenei şi al lui Ivan cel Tânăr, Dimitrie. Naşterea lui Dimitrie „pricinuieşte o mare bucurie bătrânului Ivan Vasilievici care-şi vede dinastia dând odrasle pentru viitor. El voieşte să dăruiască mamei pruncului un preţios juvaer, când află că noua lui soţie, Sofia, îl dăruise unui curtean, ceea ce pune pe ţar într-o mare tulburare”.
„Criza dinastică moscovită”
Sofia Paleolog, nepoata împăratului bizantin Constantin XI Paleolog, era cea de-a doua soţie a lui Ivan al III-lea. Cei doi vor avea un copil, Vasile. Existenţa celor doi moştenitori va declanşa o criză dinastică ce va grupa în jurul celor două femei două facţiuni boiereşti într-o înfruntare crâncenă pentru impunerea succesorului la tron.
La 7 martie 1490, Ivan cel Tânăr moare subit fie de podagră, cum s-a spus, fie otrăvit după cum s-ar fi bănuit. Rămasă văduvă după 7 ani de la căsnicie, domniţa Elena a trebuit să înfrunte o lume ostilă şi străină, care a iubit-o cu sinceritate, iar apoi a abandonat-o.
Între anii 1497-1502 s-a declanşat „criza dinastică moscovită”. În jurul Elenei se grupaseră boierii ruşi, cei mai numeroşi, susţinătorii lui Ivan cel Tânăr, şi care îl considerau urmaş legitim la tron pe Dimitrie. Partida din jurul Sofiei, care grupa mai mult elemente greceşti, îl susţinea pe Vasile, ca singurul fiu al cneazului aflat în viaţă. Însuşi marele cneaz era de partea Elenei şi a firului succesiunii, astfel că Dimitrie este încoronat la vârsta de 15 ani cu mare fast, „mare cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi Novgorodului”.
Domniţa Elena moare întemniţată
Încoronarea nu a adus însă şi o putere reală. Intrigile Sofiei, cu toată duritatea înfrângerii complotului şi a pedepselor capitale decise de Ivan al III-lea, au continuat şi prin manevre abile ea a reuşit să-i aducă pe Dimitrie şi Elena în dizgraţia cneazului. În 1502, cei doi sunt închişi într-un turn şi legaţi în fiare, după cum se consemnează într-o cronică rusescă, iar Vasile este desemnat moştenitor al tronului. La 18 ianuarie 1505, domniţa Elena moare în chinuri, în temniţa rece. A fost înmormântată la Mănăstirea Voznesenskaia, acolo unde cunoscuse bucuria Sfintei Taine a căsătoriei. Dimitrie a murit tot în temniţă, în 1509, fie din cauza frigului şi înfometării la care a fost supus, fie din cauza unei intoxicaţii cu fum.
Sfefan cel Mare mintit de hanul Crimeii
Ştefan cerea mereu veşti despre fiica şi nepotul său, veşti care fie nu-i soseau, fie îi ascundeau adevărul. „Răspunde-mi - îi scria el hanului tătar din Crimeea, Mengli Ghirei – fi-vor în viaţă fiica mea şi nepotul meu ?... Răspunde-mi: va fi despoiat marele cneaz pe nepotul meu de marea cnejie a Moscovei şi va fi dat-o fiului său, marelui cneaz Vasile ?” Erau întrebări fireşti, venite dintr-un suflet răscolit de iubire şi îngrijorare pentru fiica şi nepotul său. Cu siguranţă, Ştefan voia nişte confirmări de la hanul tătar, pe care acesta însă evita să le dea. “Au fost oamenii mei nu demult la Moscova - dădea răspuns hanul - şi spun că aceasta tot e minciună, neadevăr”.
Scrisoare peste ani
Pe 2 iulie 1504, Ştefan se stingea din viaţă răpus de boală, de vârstă şi de dorul pentru fiica sa.
Într-o scrisoare „începută”, „neterminată” şi „neexpediată”, semnalată de cercetătoarea Maria Magdalena Székely, în revista Magazin istoric nr .6/1997, domniţa Elena transmitea tatălui ei din „îndepărtatele ţinuturi ruseşti” sănătate şi mult dor:
„Slăvitului şi prin darul lui Dumnezeu fericitului şi de Hristos iubitului şi de Dumnezeu binecuvântatului cu mare cinste, încununatului şi în toate ţările prea măritului şi singur stăpânitorului, iar pentru noi prea dulcelui şi scumpului domn şi dragului părinte Ioan Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, închinăciune adâncă şi dragoste credincioasă şi adevărată de la iubita fiică a Domniei Tale şi domniţă Elena, marea cneaghină a Moscovei. Întru aceasta, scumpe şi iubite domn al nostru şi drag părinte, cerând mila lui Dumnezeu, am fost bucuroşi până acum să auzim despre a Domniei Voastre viaţă şi bună sănătate, pentru care noi, auzind despre viaţa şi buna sănătate a Domniei Voastre, cu sârguinţă aducem laudă milostivului Dumnezeu şi ne bucurăm din suflet, şi întru aceea rămânem în mulţumire şi vă ţinem pe toţi în cinste, şi tot astfel, scumpe domn şi prea dulce părinte al nostru, dau ştire Domniei Voastre că doresc ca milostivul Dumnezeu şi prea cinstita Maică a Domnului să vă aducă Domniei Voastre fericire...”
Prof. Elena Ichim
Consemnările solului polonez, arhidiaconul Maciej Starykowski, între anii 1574-1575, la trecerea prin Moldova şi Ţara Românească, în drumul lui spre Constantinopol
În epoca medievală era obiceiul ca principii să aranjeze între ei alianţe matrimoniale în funcţie de interesele politice ale statului lor. Înrudirea se făcea între principi puternici. O astfel de alianţă putea să asigure sprijin în faţa unui duşman comun sau o uniune dinastică. Ştefan al III-lea al Moldovei, fiu de domn, a înţeles raţiunea acestei politici şi primele două căsnicii, cu Evdochia de Kiev şi apoi cu Maria de Mangop, au fost încheiate în acest scop. Ultima, cea cu Maria Voichiţa, prizoniera lui, fiica lui Radu cel Frumos şi nepoata lui Vlad Ţepeş, încheiată în plină maturitate a domnului, avea să-i potolească şi chemarea năvalnică a inimii.
Raportată la destinul istoric, prima căsnicie putea să asigure o succesiune de ţari pe tronul Rusiei, cu descendenţă şi din neamul Muşatinilor Moldovei, nepoţi ai lui Ştefan şi Evdochiei. Doar că istoria a trasat altfel evoluţia celor două state ale căror destine nu s-au separat însă niciodată. Anexarea abuzivă a Basarabiei în 1812 de către Imperiul Ţarist, rupea cu cinism Moldova lui Ştefan în două. Considerarea ei ca teritoriu rusesc, apoi sovietic, apoi o găselinţă moldovenească pentru a masca o identitate a existenţei unui singur popor, poporul român, rusificarea forţată şi deportarea românilor basarabeni în adâncul imperiului pentru a distruge unitatea şi a împiedica evoluţia ei firească spre reunificare, va schimba iremediabil natura relaţiilor interstatale şi abordarea diplomatică pe o direcţie constructivă.
Evdochia înmormântată în pământ românesc
Prima soţie a lui Ştefan a fost cneaghina (prinţesa) Evdochia de Kiev, fiica lui Alexandru (Olelko) Oligierdovici, cneazul Kievului, şi a Anastasiei, fiica cneazului Moscovei, Vladimir. Nunta cu cneaghina a avut loc la 5 iulie 1463. Dacă Ştefan s-ar fi născut în anul 1433, la Borzeşti, după cum spune tradiţia, la data căsătoriei număra în jur de 30 de ani. Cei doi au avut împreună doi sau trei băieţi, morţi însă la vârste tinere, fără a ajunge domni, şi o fată, Elena (Olena). Evdochia moare la puţin timp după căsătorie, în anul 1467, fie din cauza unei boli, fie în timpul unei naşteri. Ştefan cel Mare nu s-a aflat lângă ea, era prins în campania cu Matei Corvin, la Baia. Evdochia a fost înmormântată în pământ românesc, la Biserica Mirăuţilor, din Suceava. Elena, prin mijlocirea mătuşii sale Teodosia, sora Evdochiei, va fi aleasă de cneazul Moscovei, Ivan al III-lea, să-i fie noră. El o va alinta „Voloşanca” (Românca). Mariajul la curtea cneazului Rusiei se anunţa a fi unul fericit.
Istoricul Alexandru D. Xenopol descrie astfel căsătoria dintre cei doi tineri: „ Ea [Elena-n.m] fu măritată după Ivan cel Tânăr, fiul ţarului Ivan Vasilievici al III-lea, pe la anul 1483, mama ţarului mijlocind această căsătorie. Ducele Moscovei trimise pe boierii Ondrej şi Mihail Pleşteev cu o întovărăşire numeroasă şi strălucită ca să ia pe mireasă şi să săvârşească logodna în Moldova în numele principelui. Ştefan trimise după aceea pe fiica lui în Rusia cu boierii Iancu, Sînger, Gherasim şi jupânesele lor. Ea trece prin Polonia, unde craiul Cazimir îi face o strălucită primire şi-i trimite frumoase şi bogate daruri. Sosind la Moscova de postul Sf. Filip, Elena fu dusă la mănăstirea Înălţării [Voznesenskaia-n.m], la mama marelui principe care mijlocise însoţirea. După ce aici făcu cunoştinţă cu mirele ei, se săvârşi cununia în ziua de 12 ianuarie 1483”.
Fiul Elenei, nepotul ţarului Ivan Vasilievici al III-lea si al lui Ştefan cel Mare
Pe 10 octombrie 1484 se năştea fiul Elenei şi al lui Ivan cel Tânăr, Dimitrie. Naşterea lui Dimitrie „pricinuieşte o mare bucurie bătrânului Ivan Vasilievici care-şi vede dinastia dând odrasle pentru viitor. El voieşte să dăruiască mamei pruncului un preţios juvaer, când află că noua lui soţie, Sofia, îl dăruise unui curtean, ceea ce pune pe ţar într-o mare tulburare”.
„Criza dinastică moscovită”
Sofia Paleolog, nepoata împăratului bizantin Constantin XI Paleolog, era cea de-a doua soţie a lui Ivan al III-lea. Cei doi vor avea un copil, Vasile. Existenţa celor doi moştenitori va declanşa o criză dinastică ce va grupa în jurul celor două femei două facţiuni boiereşti într-o înfruntare crâncenă pentru impunerea succesorului la tron.
La 7 martie 1490, Ivan cel Tânăr moare subit fie de podagră, cum s-a spus, fie otrăvit după cum s-ar fi bănuit. Rămasă văduvă după 7 ani de la căsnicie, domniţa Elena a trebuit să înfrunte o lume ostilă şi străină, care a iubit-o cu sinceritate, iar apoi a abandonat-o.
Între anii 1497-1502 s-a declanşat „criza dinastică moscovită”. În jurul Elenei se grupaseră boierii ruşi, cei mai numeroşi, susţinătorii lui Ivan cel Tânăr, şi care îl considerau urmaş legitim la tron pe Dimitrie. Partida din jurul Sofiei, care grupa mai mult elemente greceşti, îl susţinea pe Vasile, ca singurul fiu al cneazului aflat în viaţă. Însuşi marele cneaz era de partea Elenei şi a firului succesiunii, astfel că Dimitrie este încoronat la vârsta de 15 ani cu mare fast, „mare cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi Novgorodului”.
Domniţa Elena moare întemniţată
Încoronarea nu a adus însă şi o putere reală. Intrigile Sofiei, cu toată duritatea înfrângerii complotului şi a pedepselor capitale decise de Ivan al III-lea, au continuat şi prin manevre abile ea a reuşit să-i aducă pe Dimitrie şi Elena în dizgraţia cneazului. În 1502, cei doi sunt închişi într-un turn şi legaţi în fiare, după cum se consemnează într-o cronică rusescă, iar Vasile este desemnat moştenitor al tronului. La 18 ianuarie 1505, domniţa Elena moare în chinuri, în temniţa rece. A fost înmormântată la Mănăstirea Voznesenskaia, acolo unde cunoscuse bucuria Sfintei Taine a căsătoriei. Dimitrie a murit tot în temniţă, în 1509, fie din cauza frigului şi înfometării la care a fost supus, fie din cauza unei intoxicaţii cu fum.
Sfefan cel Mare mintit de hanul Crimeii
Ştefan cerea mereu veşti despre fiica şi nepotul său, veşti care fie nu-i soseau, fie îi ascundeau adevărul. „Răspunde-mi - îi scria el hanului tătar din Crimeea, Mengli Ghirei – fi-vor în viaţă fiica mea şi nepotul meu ?... Răspunde-mi: va fi despoiat marele cneaz pe nepotul meu de marea cnejie a Moscovei şi va fi dat-o fiului său, marelui cneaz Vasile ?” Erau întrebări fireşti, venite dintr-un suflet răscolit de iubire şi îngrijorare pentru fiica şi nepotul său. Cu siguranţă, Ştefan voia nişte confirmări de la hanul tătar, pe care acesta însă evita să le dea. “Au fost oamenii mei nu demult la Moscova - dădea răspuns hanul - şi spun că aceasta tot e minciună, neadevăr”.
Scrisoare peste ani
Pe 2 iulie 1504, Ştefan se stingea din viaţă răpus de boală, de vârstă şi de dorul pentru fiica sa.
Într-o scrisoare „începută”, „neterminată” şi „neexpediată”, semnalată de cercetătoarea Maria Magdalena Székely, în revista Magazin istoric nr .6/1997, domniţa Elena transmitea tatălui ei din „îndepărtatele ţinuturi ruseşti” sănătate şi mult dor:
„Slăvitului şi prin darul lui Dumnezeu fericitului şi de Hristos iubitului şi de Dumnezeu binecuvântatului cu mare cinste, încununatului şi în toate ţările prea măritului şi singur stăpânitorului, iar pentru noi prea dulcelui şi scumpului domn şi dragului părinte Ioan Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, închinăciune adâncă şi dragoste credincioasă şi adevărată de la iubita fiică a Domniei Tale şi domniţă Elena, marea cneaghină a Moscovei. Întru aceasta, scumpe şi iubite domn al nostru şi drag părinte, cerând mila lui Dumnezeu, am fost bucuroşi până acum să auzim despre a Domniei Voastre viaţă şi bună sănătate, pentru care noi, auzind despre viaţa şi buna sănătate a Domniei Voastre, cu sârguinţă aducem laudă milostivului Dumnezeu şi ne bucurăm din suflet, şi întru aceea rămânem în mulţumire şi vă ţinem pe toţi în cinste, şi tot astfel, scumpe domn şi prea dulce părinte al nostru, dau ştire Domniei Voastre că doresc ca milostivul Dumnezeu şi prea cinstita Maică a Domnului să vă aducă Domniei Voastre fericire...”
Prof. Elena Ichim