Paris
London
New York
Tuesday, 16 April, 2024
Last Update 20:20
23:15    |    28/07/2013

Canotaj: Patru medalii de aur, bilanţ excelent al delegaţiei României la CM de tineret

În localitatea austriacă Linz-Ottensheim s-au încheiat duminică întrecerile Campionatelor europene de canotaj pentru tineret (under 23), la actuala ediţie România obţinând 4 medalii de aur, 3 sâmbătă, prin echipajele de dublu rame feminin (Mihaela Petrişă-Mădălina Bereş), 4 vâsle feminin (Andreea Tătaru, Mihaela Berindei, Viviana Bejinariu, Ioana Vrânceanu), 4 rame masculin (Toader Gontaru, Marius Cozmiuc, George Pălămariu, Cristian Pîrghi) şi una duminică: 2 vâsle feminin (Ionela-Mădălina Rusu, Laura Oprea).

Tot duminică, în finala probei de 2 vâsle categoria uşoară, Ionela-Lavinia Lehaci şi Andreea Asoltanei au sosit pe locul 4, în 7'10"58/100, fiind precedate de Marea Britanie - 7'08"57/100, Germania - 7'09"71/100 şi Noua Zeelandă - 7'10"07/100.

De asemenea, pe locul 4 s-a situat şi ultimul concurent din ţara noastră din concursul mondial, Petru Codău, în proba de schif simplu, cronometrat în 6'55"90/100. Medalia de aur i-a revenit germanului Hubert Trzybinski - 6'49"17/100, cea de argint belgianului Hanes Obreno - 6'50"70/100, în timp ce pe treapta a 3-a a podiumului a urcat italianul Francesco Cardaioli - 6'52"94/100.

Bilanţul României la această ediţie (4 medalii de aur şi 2 locuri 4) este unul impresionant, mai ales că a fost realizat în condiţiile în care o serie de canotori valoroşi români care ar fi îndeplinit condiţiile de vârstă pentru a participa în Austria au fost de pe acum cooptaţi în loturile de seniori, pregătindu-se pentru Mondialele de la această categorie.

AGERPRES

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready