Paris
London
New York
Saturday, 20 April, 2024
Last Update 20:20
18:00    |    24/10/2014

Anghel Iordănescu este noul selecţioner al României

Anghel Iordănescu revine pe banca naţionalei, dar nu ca interimar. "Tata Puiu" este selecţionerul României în campania pentru EURO 2016, scrie ProSport.

După 10 ani de la ultimul mandat pe banca tehnică a României, Anghel Iordănescu va prelua naţionala, şi nu doar pentru meciurile cu Irlanda de Nord (14 noiembrie) şi Danemarca (18 noiembrie). Se va întoarce la meseria care l-a făcut cunoscut şi apreciat în fotbalul românesc: antrenoratul. "Tata Puiu" va fi selecţionerul României în preliminariile pentru Campionatul European din 2016.

După ce s-au lovit de refuzul lui Rinat Ahmetov în privinţa numirii lui Mircea Lucescu în calitate de selecţioner al naţionalei, acesta nefiind de acord ca tehnicianul român în vârstă de 69 de ani să antreneze în paralel România şi Şahtior, oficialii Federaţiei Române de Fotbal au apelat la cea de-a doua variantă pe care o aveau înainte de plecarea lui Victor Piţurcă la Al Ittihad. Aceasta se numeşte Anghel Iordănescu (64 de ani), care este director tehnic la FRF şi membru în Comitetul Executiv, fără drept de vot. Iniţial se aflase că "Tata Puiu" va sta pe banca naţionalei doar la meciurile din noiembrie, în calitate de interimar, cu Irlanda de Nord şi cu Danemarca, dar până la urmă se pare că acesta a semnat un contract a cărui durată coincide cu finalul preliminariilor pentru Campionatul European din 2016, din Franţa - sau, dacă va fi cazul, după turneul final al competiţiei, dacă România se califică.

Anghel Iordănescu a debutat ca antrenor la Steaua, în 1985, ca secund al lui Emerich Ienei. În această calitate, dar şi ca jucător, şi-a adus contribuţia la câştigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986. În 1987 se află pe banca tehnică a Stelei şi reuşeşte să aducă Supercupa Europei în ţară. Între 1987 - 1989, Iordănescu este antrenor principal la Steaua, câştigând în această perioadă trei Cupe ale României şi trei titluri de campioană. Tot "Tata Puiu" a fost antrenor atunci când Steaua pierdea finala Cupei Campionilor Europeni cu AC Milan, scor 0-4. Între 1990-1992, Iordănescu a antrenat în Cipru, pe Anorthosis Famagusta, alături de care a participat în Cupa UEFA. În următorul sezon, revine la Steaua ca antrenor principal şi readuce titlul în Ghencea după patru ani.

Pe 8 septembrie 1993 este numit pentru prima dată antrenorul echipei naţionale., reuşind să califice România la două turnee finale ale Campionatului Mondial (1994 şi 1998) şi la unul al Campionatului European (1996). În august 1998 pleacă de la naţională şi antrenează alte echipe naţionale (Grecia, 1998-1999) şi echipe de club din străinătate, inclusiv din Arabia Saudită. In ianuarie 2002 este consemnat cel de-al doilea mandat al său la naţională. Părăseşte banca tehnică doi ani mai târziu, mergând pe drumul pe care Victor Piţurcă l-a ales în urmă cu doar câteva săptămâni: la Al Ittihad.

Echipele antrenate de Iordănescu:

    1986-1990 Steaua

    1990-1992 Anorthosis Famagusta

    1992-1993 Steaua

    1993-1998 România

    1998-1999 Grecia

    1999-2000 Al Hilal

    2000 Rapid

    2001-2002 Al Ain

    2002 – 2004 România

    2004 – 2006 Al Ittihad

    2006 Al Ain

Palmaresul ca antrenor al lui Iordănescu:

    România – sferturi de finală CM 1994, optimi CM 1998, calificare la EURO 1996

    Steaua – 4 titluri, Supercupa Europei, finalist al Cupei Campionilor Europeni

    Asia – două Cupe ale Campionilor Asiei

În conflict cu Generaţia de Aur pentru că este în echipa lui Burleanu la FRF

Înainte de condamnarea lui Gică Popescu în "Dosarul Transferurilor", Anghel Iordănescu s-a aflat în campanie alături de fostul său jucător de la naţională. Popescu a fost susţinut nu doar de actualul selecţioner, dar şi de colegii alături de care a reuşit cea mai bună performanţă a României la un turneu final: sferturi, la Campionatul Mondial din 1994. După aflarea sentinţei, rând pe rând, Hagi, Stelea şi Didi Prodan au criticat vehement noua conducere a Federaţiei Române de Fotbal, luând decizia de a nu colabora cu Răzvan Burleanu, cel care a părut să câştige alegerile de pe 10 martie printr-o circumstanţă favorabilă acestuia. Iordănescu a schimbat "tabăra" şi a acceptat propunerea preşedintelui FRF de a rămâne la "Casa Fotbalului", devenind director tehnic, dar şi membru în Comitetul Executiv.

Ultimul episod al conflictului s-a consumat în urmă cu câteva săptămâni, când Popescu, aflat la închisoare pentru o perioadă de 3 ani şi o lună, i-a transmis lui Iordănescu că nu are ce căuta la aniversarea la care au participat opt dintre foştii colegi de la naţională: Gică Hagi, Stelea, Didi Prodan, Cristi Chivu, Ilie Dumitrescu, Adi Ilie, Balint şi Gâlcă. Surse autorizate au dezvăluit că "Tata Puiu" nu s-a numărat printre cei invitaţi de Popescu de a-i fi alături în ziua în care a obţinut permisiunea de a-şi vedea familia şi prietenii, deşi ar fi vrut să vină. Fostul internaţional ar fi fost ferm în ceea ce priveşte prezenţa directorului tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, fapt confirmat de Didi Prodan. "Când un om nu te invită în casă, poţi să mai intri? Atât spun".

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready