00:55    |    11/07/2016

FINALA EURO 2016: Portugalia a câştigat Campionatul European pentru prima dată în istorie

 E-mail Print PDF 

Echipa de fotbal a Portugaliei a câștigat în premieră titlul de campioană europeană, după ce a învins formația Franței cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri, în finala EURO 2016, duminică seara, pe Stade de France din Saint-Denis. Unicul gol a fost marcat de Eder, atacantul echipei franceze Lille (109).

Portugalia, deși fără vedeta Ronaldo (accidentat) a cucerit primul său mare trofeu, după ce a pierdut finala EURO 2004, pe teren propriu.

Franța rămâne cu două titluri europene (1984, 2000) și unul mondial (1998), pierzând a doua sa finală, după cea de la Cupa Mondială din 2006.

Evenimentul principal al primei reprize a fost accidentarea lui Cristiano Ronaldo, în minutul 10, după o intrare tare a lui Payet, la genunchiul stâng al vedetei de la Real Madrid. Ronaldo a primit îngrijiri medicale timp de câteva minute (18-20), a revenit pe gazon, dar nu a putut continua și a părăsit terenul pe targă, cu ochii în lacrimi, fiind înlocuit cu Quaresma.

Portugalia a cucerit trofeul, deși nu era cotată printre favorite și în ciuda unui parcurs care nu a impresionat, sacrificând de multe ori spectacolul în fața rezultatului, cu o singură victorie în 90 de minute în șapte meciuri (2-0 în semifinala cu Țara Galilor). Lusitanii, care au pornit de pe locul al treilea în Grupa F, au arătat însă că sunt o echipă solidă, în care grupul a fost principalul actor, în ciuda prezenței vedetei Ronaldo în rândul său, dar și în absența sa.

Portugalia: Rui Patricio - Cedric, Pepe, Fonte, Raphael Guerreiro - William Carvalho - Renato Sanches (Eder 79), Joao Madrio, Adrien Silva (Joao Moutinho 66) - Ronaldo (Quaresma 25), Nani. Selecţioner: Fernando Santos.

Franţa: Lloris - Sagna, Umtiti, Koscielny, Evra - Matuiti, Pogba, Sissoko (Martial 110') - Payet (Coman 58), Giroud (Gignac 78), Griezmann. Selecţioner: Didier Deschamps.