17:02    |    02/10/2023

Dănuţ Lupu, dat în urmărire naţională, după ce a fost condamnat la închisoare

 E-mail Print PDF 
Fostul fotbalist Dănuţ Lupu, condamnat definitiv la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, a fost dat în urmărire naţională, potrivit site-ului Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).  Lupu (56 de ani) va rămâne si fără contractul pe care-l avea la CS Dinamo, clubul susținut de Ministerul de Interne, după ce a fost condamnat pentru că a condus fără permis.
 
"Împotriva celui în cauză, Judecătoria Cornetu a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.134 din 02.10.2023, fiind condamnat la o pedeapsă de 7 luni şi 10 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere", arată sursa citată.

Dănuţ Lupu a fost condamnat definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucureşti, care a respins apelul fostului fotbalist şi a menţinut decizia de condamnare aplicată în luna februarie de Judecătoria Cornetu.
 
Fostul mijlocaș de la Dinamo și Rapid spune că este plecat din țară și va reveni în România în weekend, când se va preda autorităților. În plus, fostul internațional a declarat că se așteaptă execute o pedeapsă mai mică, de 3-4 luni.
 
„Dacă justiția română m-a considerat vinovat, atunci sunt vinovat. Asta e viața. Ce vrei să facem? Pot să fac ceva? Dacă atât au considerat ei… Dacă mă prindeau beat, drogat sau ceva, poate îmi dădeau mai puțin, dar așa... Ce vrei să facem?

Nu am omorât pe nimeni, nu am furat niciun ban de la bancă, nu m-au prins drogat sau băut... Doar m-am dus la spital. Nu s-a ținut cont de lucrul ăsta, chiar dacă au controlat și au văzut că am fost la spital. Dar nu mai contează.

Spunea un prieten că statul cheltuie mai mulți bani cu mine 4 luni, decât să îmi dea o amendă penală. Voi face mai puțin, 3 - 4 luni. Cât cheltuie statul român cu mine? Nu era mai câștigat dacă îmi dădea o amendă? Nu am o faptă în care să fi făcut nu știu ce...

Astea sunt legile în România, nu avem ce să facem. Eu le respect. Dacă ei au considerat că sunt un pericol public... Ce să fac în închisoare? Voi scrie cărți (n.r - râde). Știam că aici se va ajunge. Lumea trebuie să dea exemple. Îl dă pe ăla care era beat și drogat și a omorât doi oameni? Nu. Mă dă pe mine. Dă un exemplu care chiar a făcut ceva.

Recunosc că am greșit. Dar am greșit în contextul că mă duceam la spital. O să accept. Orice om cred că ar face ce am făcut eu. Nu regret. Nu am avut altă modalitate să ajung la spital. Ce era să fac? Uber nu venea, taxiuri nu erau...”, a declarat Dănuț Lupu, pentru Fanatik.
 
Potrivit presei sportive, Dănuţ Lupu a rămas fără permis de conducere în aprilie 2001, când a fost prins băut la volan. A încercat în mai multe rânduri să redobândească carnetul de conducere, fără succes.

A fost prins de mai multe ori conducând fără permis, ultima dată în iunie 2022, când a fost oprit de o brigadă a Poliţiei Rutiere, care i-a întocmit dosar penal, fiind apoi trimis în judecată.

În februarie 2023, Judecătoria Cornetu l-a condamnat la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, având în vedere că el mai avea o condamnare anterioară de 6 luni cu suspendare, primită în iulie 2020 la Curtea de Apel Galaţi, tot pentru conducere pe drumurile publice fără permis.
 
Dănuț Lupu (56 de ani) va rămâne fără contractul pe care-l avea la CS Dinamo, clubul susținut de Ministerul de Interne, după ce a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare pentru că a condus fără permis.

Fostul jucător de la Dinamo și Rapid activa la clubul din Liga a 3-a, acolo unde ocupa de mai mulți ani funcția de manager. Acum, clubul a anunțat că va pune capăt contractului cu el.

„Contractul domnului Dănuț Lupu va înceta de drept deoarece el nu mai poate presta activitatea stipulată în contract.

Nu facem alte comentarii, deoarece este o problemă pe care o are în viața privată, nu este legată de activitatea din cadrul clubului Dinamo”, a spus CS Dinamo, prin intermediul purtătorului de cuvânt Sandu Enciu.