Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2024
Last Update 20:20
16:54    |    15/02/2015

George Clooney și Amal Alamuddin se gândesc deja la divorț

Celebrul actor american George Clooney și avocata britanică de origine libaneză Amal Alamuddin sunt căsătoriți de numai patru luni, dar se pare că se gândesc deja la divorț, scrie joi ziarul spaniol "La Vanguardia", preluând o știre din revista de mondenități "In Touch".

După o nuntă fastuoasă în mai multe episoade, reflectată amplu de presa din întreaga lume, între cei doi ar fi apărut divergențe serioase, care pun sub semnul întrebării trăinicia căsniciei lor. În acest context, publicația americană menționată avansează deja și o cifră legată de despărțire: 200 de milioane de dolari.

La bursa zvonurilor se spune că avocata de 37 de ani nu apreciază câtuși de puțin faptul că soțul ei, de 53 de ani, susține că se simte foarte tânăr și vrea să-și continue stilul de viață lipsit de griji de până acum.

În plus, artistul catalogat în repetate rânduri ca unul dintre cei mai sexi bărbați ai planetei nu vrea să aibă urmași, spre deosebire de frumoasa lui soție. Toate acestea ar putea să-l coste, în final, suma considerabilă pe care ar trebui să o plătească pentru un eventual divorț.

George Clooney și Amal Alamuddin s-au căsătorit în septembrie 2014 la Veneția, într-o ceremonie care a costat în jur de zece milioane de dolari, a durat mai multe zile și a avut sute de invitați, printre care numeroase figuri renumite de la Hollywood.

AGERPRES

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready