Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2024
Last Update 20:20
16:35    |    17/10/2013

Brașov: România va avea două drumuri turistice de interes european pentru practicarea drumețiilor

România va avea în perioada următoare două drumuri turistice de interes european pentru practicarea drumețiilor, alăturându-se astfel celor 35 de țări europene membre ale Asociației Europene a Drumeției (AED), iar Brașovul va fi locul de desfășurare al Congresului Asociației, în 2017.

Anunțul a fost făcut joi, după întâlnirea care a avut loc la Consiliul Județean (CJ) Brașov între Lis Nielsen, președinta Asociației Europene a Drumeției și reprezentanți ai Asociației Carpatine Ardelene a Turiștilor (care este membră a AED din 2010) și ai Autorității Naționale pentru Turism.

"Ne implicăm în prezent în trasarea acelei porțiuni românești a Drumului European 3 și ulterior a Drumului European 8. Drumul European 3 va fi pe lanțul carpatic și va porni de la Sighetul Marmației. Suntem în contact cu colegii din Ucraina care definesc partea ucraineană. Traseul va merge pe lanțul carpatic, făcând legătura între diferitele poteci existente — nu inventăm altele — până la Turnu-Severin, unde ne legăm de Drumul European 3, terminat de colegii din Serbia. Drumul European 8, pentru care încă lucrăm la definitivarea traseului, va pleca din Oradea și se va întâlni cu Drumul European 3 în zona Masivului Retezat", a declarat, într-o conferință de presă, Marcel Șofariu, director executiv al Asociației Carpatine Ardelene a Turiștilor (SKV).

Sursa citată a adăugat că, din punct de vedere natural, stăm foarte bine pentru amenajarea unor asemenea trasee, dar din punct de vedere al infrastructurii sunt foarte multe diferențe față de restul Europei pentru că ne lipsesc cabanele.

"Pe un lanț de 800-1000 de km de traseu, este nevoie de 30-35 de cabane, iar acum, în România, există foarte puține, și dintre acestea una-două îndeplinesc condițiile civilizate pentru turism. De aceea numărul turiștilor români și străini care pleacă în drumeții este scăzut și riscăm în viitor ca, dacă nu se iau măsuri, numărul acestora să fie și mai scăzut. România este singura țară din Europa care nu și-a definit traseul european a celor două-trei drumuri care o va străbate", a mai spus directorul executiv al S.K.V.

Vicepreședintele CJ Brașov, Mihai Pascu a precizat că, în primul rând, trebuie avut în vedere că Asociația Europeană a Drumeției are trei milioane de membri — asociații și 35 de țări membre.

"Este normal și firesc ca noi, ca administrație locală, să intervenim pentru a promova turismul brașovean și românesc, pentru că este o alternativă de creștere economică cel puțin pentru județul Brașov. Este normal să intervenim pe de o parte pentru a sprijini potențialul existent, în această structură europeană, a unor ONG-uri, în Brașov, și de asemenea să investim în unele trasee, care să corespundă criteriilor de clasificare ale acestei structuri europene. Am prezentat doamnei Lis Nielsen tot ce înseamnă potențial turistic la nivelul județului Brașov și vreau să vă spun că nici nu a trebuit să mă lungesc prea mult cu prezentarea, că răspunsul a venit imediat, prin faptul că, în anul 2017, Congresul Asociației Europene a Drumeției se va desfășura la Brașov", a subliniat vicepreședintele CJ.

Reprezentantul Autorității Naționale pentru Turism, Roxana Niculescu a declarat că se va încerca omologarea a cât mai multor trasee, "după care vom face o radiografie a zonei montane pentru că potențialul este foarte mare și vom încerca să legăm trasee nou omologate de traseele europene existente, astfel ca să existe trasee mari în Europa, care să includă și România".

Președinta Asociației Europene a Drumeției, Lis Nielsen s-a arătat foarte încântată de împrejurimile Brașovului și de potențialul zonei.

"Sunt fantastice peisajul și monumentele istorice de aici. Aveți un potențial foarte mare pentru turismul de drumeție.Am venit aici să vedem dacă putem organiza în 2017 întâlnirea anuală a Asociației Europene de Drumeție. În acest an, am ținut întâlnirea în Serbia, iar în 2017 dorim să venim la Brașov. Am venit aici cu o parte din membrii asociației, oameni din opt țări europene,stăm aici de câteva zile și ne interesează să vedem ce fel de experiențe turistice putem avea, cum sunt serviciile. Sunt convinsă că vom avea o conferință foarte reușită la Brașov. Aici am simțit multă prietenie din partea oamenilor. De asemenea, locurile mi s-au părut foarte curate și frumoase, iar pe oameni i-am simțit mândri de țara lor", a afirmat Lis Nielsen.

 Sursa: AGERPRES

 
Banner
Banner
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready