Paris
London
New York
Thursday, 25 April, 2024
Last Update 20:20
18:23    |    04/12/2013

Aproape 160.000 de turişti străini au venit anul acesta în croaziera pe Dunăre şi au cheltuit aproape 16 milioane de euro

Circa 159.000 de turişti străini au ajuns în acest an în croaziere pe Dunăre şi au cheltuit aproape 16 milioane de euro în România, potrivit autorităţilor şi operatorilor prezenţi la Conferinţa Internaţională de Turism a Dunării, organizată la Bucureşti în perioada 3-5 decembrie.

Gerhard Skoff, preşedintele Comisiei Turismului Dunărean, a spus că 33% din pasagerii de croaziere fluviale din Europa călătoresc pe Dunăre. În cifre, numărul acestora depăşeşte un milion de persoane.

Dintre aceştia, doar 159.000 de turişti au ajuns şi pe teritoriul României, faţă de 155.000 anul trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, citate de Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).

Skoff a arătat că un turist aflat în croazieră cheltuieşte aproximativ 160 de euro pe zi.

"Din această sumă, pe teritoriul României cheltuiesc cam 30-40 de euro pe zi, pe excursii opţionale, mâncare şi suveniruri. Cum durata croazierei pe teritoriul ţării noastre este de 3-4 zile, putem spune că un turist străin de croazieră cheltuieşte în medie în România aproximativ 100 de euro", a declarat Gheorghe Mărginean, proprietarul Karpaten Turism, agenţie care se ocupă de serviciile pe teritoriul României pentru aproximativ 120.000 de turişti.

El a spus că turiştii cheltuiesc cel mai puţin pe teritoriul Bulgariei, care suferă, ca şi România, de lipsa investiţiilor în agrement, iar cel mai mult în Ungaria (80 de euro pe zi) şi Austria (100 de euro pe zi), ţări în care este bine pus la punct şi comerţul cu suveniruri.

Cei mai mulţi turişti care ajung pe croaziere vin din Germania, Austria, SUA şi Franţa.

Reprezentanţii autorităţilor din turism au afirmat că turismul dunărean va beneficia de promovare externă şi că Dunărea va avea un brand propriu.

 
Banner
Banner
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready