16:53    |    06/08/2014

Românii alocă un buget de 300 de euro de persoană pentru minivacanțele din timpul anului

 E-mail Print PDF 

Turiștii români aleg să își petreacă minivacanțele din timpul anului în destinații nu foarte îndepărtate unde pot ajunge ușor cu mașina proprie sau zboruri de una până la trei ore, au declarat pentru Agerpres mai mulți reprezentanți ai agențiilor de turism.

'Românii alocă un buget de 300 de euro de persoană pentru minivacanțele din timpul anului și își cumpără pachetele turistice pe ultima sută de metri. Mulți nici nu știu dacă vor avea timp să plece din oraș pentru 2-3 zile, așa că există trendul de a cumpăra cu 2 săptămâni înainte de minivacanță. Prin urmare, se cer city break-urile, 3 nopți/4 zile. Minivacanțele ne aduc mereu un plus de rezervări pe city breakuri. Cei mai mulți aleg Roma, Verona, Paris, Viena și Londra. Aleg hoteluri de 3 și 4 stele, în regim mic dejun', a declarat pentru Agerpres Stefano Iervolino, director general al agenției Fly Go.

Această tendință se menține și pentru cei care aleg să cumpere pachete turistice pentru minivacața de Sf. Mărie Mare, între 15-17 august.

'Sunt preferate destinațiile autohtone de sezon, stațiunile animate ale litoralului românesc sau stațiunile montane, dar bineînțeles sunt și destui iubitori de city break-uri care aleg să petreacă 3-4 zile în orașe europene precum Barcelona, Paris, Londra, Amsterdam, Praga, Lisabona sau, în mai apropiatele Viena sau Budapesta. Majoritatea turiștilor profită de zilele libere călătorind împreună cu familia, alegând hoteluri de 3 sau 4 stele cu servicii de masă incluse, de tip demipensiune sau chiar all inclusive', a declarat Mădălina Grosu, product manager Happy Tour.

Bugetul alocat acestor minivacanțe variază în funcție de destinația aleasă, însă, în ultimii doi ani, se observă o creștere a a acestui.

'Pentru minivacanța din luna prilejuită de sărbătoarea de Sf. Maria, fiind în plin sezon estival, cei mai mulți dintre turiști aleg stațiunile litorale (din România sau Bulgaria), zonele montane din apropierea orașelor sau zonele rurale celebre (Maramureș, Bucovina, Oltenia de Nord). Un loc important în preferințele românilor pentru această minivacanță se află, însă, și Delta Dunării sau resorturile integrate din apropierea marilor orașe (cele care dețin facilități pentru copii, piscină, parcuri de aventură). Cele mai alese locații pentru această minivacanță sunt pensiunile și vilele din zona rurală, unde cu un buget modest poți petrece un wee-kend prelungit foarte plăcut', precizează Marius Pandel, CEO ChristianTour.

Clienții agențiilor de turism sunt, în general, cei cu cu un program încărcat, consumatori de minivacanțe, obișnuiți să primească consultanță de la un specialist.

'Turistul care alege să achiziționeze o minivacanță prin intermediul agenției de turism este în general cel din categoria familist, care dorește să aibă siguranța locației în care se deplasează și confortul mult râvnit. În același timp, optează pentru rezervările prin agenții de turism cei care se deplasează în afara României și mai puțin cei care practică turism intern', ne spune Marius Pandel, CEO ChristianTour.

Când vine vorba de agenții online, turiștii optează, în principal, pentru cumpărarea biletelor de avion.

'Clienții Fly Go cumpără, în general, bilete de avion dar și city break-uri pentru care există o tendință de creștere și în 2014. Clienții noștri sunt obișnuit cu online-ul, cu plata imediată cu cardul fiind majoritar români care lucrează în străinătate, sau care au rude care lucrează în străinatate, prin urmare cumpără mult Spania, Italia, Anglia, Franța', spune Stefano Iervolino.

AGERPRES