Paris
London
New York
Tuesday, 16 April, 2024
Last Update 20:20
15:01    |    17/04/2014

Putin "speră foarte mult" să nu fie nevoit să trimită armata rusă în Ucraina

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că "speră foarte mult" să nu fie nevoit să trimită armata rusă în Ucraina. Putin a declarat că singura soluţie pentru puterea de la Kiev este "dialogul" şi nu folosirea forţei, care duce ţara spre "haos". Vladimir Putin a respins, de asemenea, acuzaţiile privind implicarea forţelor ruse în revoltele din estul Ucrainei.

"Consiliul Federaţiei ruse (Camera superioară a Parlamentului) a acordat preşedintelui dreptul de a folosi forţele armate în Ucraina. Sper foarte mult să nu fiu obligat să recurg la acest drept", a declarat el în cadrul sesiunii televizate de întrebări şi răspunsuri.

Singura soluţie pentru puterea de la Kiev este "dialogul"

"Doar prin dialog, proceduri democratice şi nu prin folosirea forţelor armate, a tancurilor şi avioanelor poate fi restabilită ordinea în ţară", a declarat Putin, în direct la televiziune, la tradiţionala sesiune de întrebări din partea cetăţenilor.

Vladimir Putin a respins, de asemenea, acuzaţiile privind implicarea forţelor ruse în revoltele din estul Ucrainei.

Moscova: Afirmaţiile privind implicarea forţelor ruse în estul Ucrainei ţin de paranoia

Afirmaţiile autorităţilor ucrainene privind implicarea forţelor speciale ruse în evenimentele din estul ţării seamănă cu "paranoia", a declarat joi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

 "Suntem foarte miraţi la Ministerul Apărării de afirmaţiile şefului serviciilor de securitate ucrainene potrivit căruia unităţi ale forţelor speciale ruse sunt implicate în evenimentele din sud-estul Ucrainei", a declarat Şoigu.

"Aceste afirmaţii seamănă cu paranoia", a adăugat el, citat de agenţiile de presă

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready