Paris
London
New York
Wednesday, 24 April, 2024
Last Update 20:20
16:36    |    24/11/2014

Rusia ar urma să piardă 32 de miliarde de euro pe an din cauza sancţiunilor occidentale

Rusia ar urma să piardă 32 de miliarde de euro pe an din cauza sancţiunilor occidentale şi până la 80 de miliarde de euro din cauza prăbuşirii cursului petrolului, a estimat luni ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, citat de AFP.

"Vom înregistra o pierdere de ordinul a 40 de miliarde de dolari (32 de miliarde de euro) pe an din cauza sancţiunilor geopolitice şi am putea pierde 90-100 de miliarde de dolari (72-80 de miliarde de euro) din cauza scăderii cu 30 la sută a cursului petrolului", a declarat ministrul rus, citat de agenţia de presă Tass.

În replică faţă de atitudinea sa privind criza ucraineană, Rusia a fost vizată începând din primăvară de o serie de sancţiuni occidentale fără precedent, care au adus economia sa în pragul recesiunii, provocând în special deprecierea rublei, care a pierdut aproape o treime din valoarea sa în faţa euro.

În condiţiile în care aproximativ o jumătate din veniturile sale bugetare depind de petrol, economia Rusiei este de asemenea grav afectată de scăderea preţului aurului negru, care a scăzut sub 80 de dolari pe baril la Londra săptămâna trecută, pentru prima dată după patru ani, provocând o undă de şoc pe pieţele financiare ruse.

Implicată într-un conflict cu Occidentul după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în martie, Rusia a înregistrat de atunci retrageri masive de capital, estimate de Banca Centrală la 128 de miliarde de dolari anul acesta.

Mediafax

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready