Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2024
Last Update 20:20
23:41    |    25/04/2015

Recep Tayyip Erdogan critică țările care au recunoscut 'genocidul' armean

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat sâmbătă țările care au recunoscut 'genocidul' contra armenilor comis în perioada 1915 - 1917, afirmând că Rusia, Franța și Germania ar trebui să se concentreze pe propriul lor trecut, relatează DPA și AFP.

''Întâi, ei trebuie să curețe petele de pe propriile lor istorii. Am fi dorit ca nici Putin, nici Hollande să nu meargă în Armenia. Ultimele țări care ar trebui să vorbească despre genocid sunt Germania, Rusia și Franța'', a spus Erdogan, făcând referire la ceremonia de marcare a 100 de ani de la masacrul contra armenilor, organizată vineri la Erevan.

Șeful statului turc a acuzat în egală măsură și Uniunea Europeană, în contextul în care Parlamentul European i-a cerut Turciei pe 15 aprilie să recunoască 'genocidul'. ''Hei, Uniune Europeană, nu avem nevoie de opiniile voastre, păstrați-le pentru voi!'', a spus Recep Tayyip Erdogan.

Ministerul de Externe turc a dat publicității o declarație în care condamnă cele trei țări menționate de Erdogan, dar în care este criticat și președintele american Barack Obama, care a folosit expresia 'atrocitate în masă' pentru a se referi la masacrul contra armenilor. Liderul de la Casa Albă a folosit termenul 'genocid' în urmă cu câțiva ani, dar în acest an l-a evitat în intervențiile sale pe acest subiect.

În ultimele săptămâni, Turcia și-a retras ambasadorii de la Viena și Vatican în urma unor scandaluri diplomatice pe tema masacrului contra armenilor. AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready