Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2024
Last Update 20:20
12:33    |    01/09/2015

Circa 3.650 de imigranți au sosit luni cu trenul de la Budapesta la Viena, 'un record pentru o zi'

Un număr de 3.650 imigranți plecați cu trenul din Budapesta au sosit luni la Viena, un adevărat record înregistrat într-o singură zi, în acest an, a anunțat marți poliția austriacă, relatează AFP.

Autoritățile ungare au autorizat luni plecarea unor imigranți cu trenul, în pofida faptului că mulți dintre ei nu aveau viză. 'Verificăm câți dintre ei sunt solicitanți de azil', a declarat purtătorul de cuvânt al poliției austriece, Patrick Maierhofer.

Trenurile pline cu imigranţi care au plecat luni din Ungaria au ajuns în Austria şi Germania, după ce au fost blocate o perioadă la graniţa ungaro-austriacă, relatează Reuters în pagina electronică.

Valurile de imigranţi reprezintă o situaţie de criză pentru Uniunea Europeană, care a eliminat controalele la frontiere între cele 26 de state din zona Schengen. Solicitanţii de azil trebuie să depună cereri în primul stat UE în care ajung, regulă adesea ignorată de imigranţi, care preferă ţările mai prospere.

Autorităţile austriece au impus controale pe autostrăzi, în apropierea frontierei cu Ungaria, oprind sute de refugiaţi şi arestând cinci traficanţi. Un oficial din Ministerul de Interne, Konrad Kogler, a negat că aceste controale încalcă acordul Schengen privind libera circulaţie. "Nu sunt controale la graniţă. Vrem să ne asigurăm că oamenii sunt în siguranţă, că nu mor, dar este vorba şi despre securitatea în trafic", a precizat el.

Conform regulilor UE, un purtător de cuvânt al poliţiei austriece a declarat că numai cei care nu au cerut deja azil în Ungaria vor putea trece, dar presiunea numărului mare de oameni a prevalat, astfel că trenurile au fost lăsate să treacă.

"Slavă Domnului că nu a cerut nimeni paşaport. Fără poliţie, fără probleme", a declarat Khalil, în vârstă de 33 de ani, profesor de engleză din oraşul sirian Kobane. El a precizat că a cumpărat bilete de tren pentru el, soţia sa şi copilul lor, de la Budapesta până la Hamburg, în nordul Germaniei, unde speră că vor fi mai bine primiţi decât în Balcani şi în Ungaria.

"Sirienii o numesc pe (cancelarul german Angela) Merkel 'Mama Merkel'", a afirmat el, referindu-se la răspunsul binevoitor al liderului german la criza imigranţilor.

Refugiaţii care au reuşit luni să urce în trenuri spre vest în Ungaria s-au amestecat printre oameni de afaceri şi turişti, unii dintre ei nemulţumiţi din cauza întârzierilor. "Am un avion de prins pe aeroportul din Viena. Am luat trenul din cauza controalelor de pe autostrăzi şi a blocajului din trafic... şi acum asta? Glumiţi?", a declarat Orsolya Jakab, o contabilă ungară în vârstă de 35 de ani.

În afara gării din Viena, însă, mii de susţinători ai imigranţilor scandau: "Refugiaţii sunt bineveniţi aici". "Aceşti oameni au nevoie de ajutor, au venit dintr-o situaţie groaznică, ar trebui să ne gândim de două ori să-i ajutăm", a afirmat Ottwin Schober, un pensionar din capitala austriacă.

Luni seara, un tren cu imigranţi de la Viena spre Hamburg a fost întâmpinat la Passau, în Germania, de poliţişti cu veste antiglonţ, care au urcat în vagoane şi le-au cerut refugiaţilor să îi însoţească pentru a fi înregistraţi.

La Munchen, în sudul Germaniei, poliţia a precizat că aproximativ 400 de imigranţi au sosit cu un tren din Ungaria, via Austria. "Sunt informaţii că mai vin cel puţin încă unul sau două trenuri cu un total de trei, patru sau cinci sute de refugiaţi", a declarat Juergen Vanselow, un oficial din poliţie.

Bărbaţi, femei şi copii au zâmbit cu uşurare când au ajuns pe teritoriul german. Ei au fost preluaţi de poliţie pentru a fi înregistraţi, apoi duşi cu autobuzele la un centru de recepţie din nordul oraşului.

Angela Merkel, a cărei ţară se aşteaptă să primească 800.000 de imigranţi anul acesta, a declarat că această criză ar putea distruge acordul Schengen, dacă alte state UE nu îşi asumă un rol mai mare.

"Dacă nu reuşim să distribuim corect refugiaţii, problema Schengen va fi, desigur, pe agenda multora", a declarat ea într-o conferinţă la Berlin. "Suntem în faţa unei provocări naţionale uriaşe. Aceasta va fi o provocare centrală nu doar câteva zile sau luni, ci pentru o perioadă lungă", a adăugat ea.

Opinia sa nu va fi probabil împărtăşită la 14 septembrie, când miniştrii de Interne din UE vor participa la o reuniune de criză. Marea Britanie, care nu face parte din Schengen, afirmă că sistemul fără frontiere este parte a problemei, iar un bloc de state central-europene refuză cotele obligatorii de imigranţi.

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready