Paris
London
New York
Saturday, 20 April, 2024
Last Update 20:20
19:10    |    25/11/2015

Kerry: Conflictul israeliano-palestinian ar putea 'scăpa de sub control'

Secretarul de stat american John Kerry a avertizat miercuri că violențele dintre israelieni și palestinieni riscă 'să scape de sub control', cerând liderilor de ambele părți să ajungă la un compromis, relatează AFP.

'Suntem foarte preocupați de violențe și de riscul de a vedea că situația scapă de sub orice control', a declarat secretarul de stat american, la revenirea dintr-o vizită efectuată la Ierusalim unde a pledat în favoarea încetării violențelor ce s-au soldat cu peste 100 de morți de la începutul lunii octombrie.

John Kerry a menționat că liderii israelieni și palestinieni au ajuns la un punct de o importanță crucială, apreciind că depinde de ambele părți să ia decizii importante care să conducă la o pace durabilă. Kerry a avut discuții cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și cu liderul palestinian Mahmoud Abbas.

'Cred că am putea ajunge într-un punct crucial acum în care ambele părți au de luat decizii importante pentru viitor și evident sperăm că se vor face alegeri care vor avansa perspectivele pentru o pace durabilă', a declarat responsabilul american.

SUA au încurajat ambele părți să adopte măsuri pozitive pentru a reduce tensiunile și a manifesta angajamente reale față de soluția a două state. Kerry a descris valul de violențe comise în ultimul timp cu armă albă sau cu vehicul drept 'acte de terorism' ce trebuie condamnate.

Violențele dintre israelieni și palestinieni s-au soldat, de la 1 octombrie până în prezent, cu peste 110 morți în Cisiordania, la Ierusalim și în Israel. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready