Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2024
Last Update 20:20
14:17    |    30/05/2017

ZIUA MONDIALĂ FĂRĂ TUTUN Fumatul ucide peste șapte milioane de persoane pe an, avertizează OMS

Fumatul ucide mai mult de șapte milioane de oameni în fiecare an la nivel mondial, a avertizat marți Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cerând interzicerea publicității și creșterea taxelor la aceste produse. Cu ocazia Zilei Mondiale Fără Tutun, OMS a publicat un raport ce evaluează costurile pentru sănătate și economie ale tutunului și, pentru prima dată, impactul acestuia asupra mediului, transmite France Presse.

În fiecare an, mai mult de 7 milioane de oameni mor din cauza fumatului, față de aproximativ patru milioane la începutul secolului 21, potrivit noilor cifre documentate de organizația ONU.

Fumatul reprezintă, de asemenea, o povară economică grea pentru planetă: costul său (în ceea ce privește cheltuielile de sănătate și pierderi de productivitate) este estimat la peste 1.400 de miliarde de dolari (1.250 miliarde euro), adică 1,8% din Produsul Intern Brut (PIB).

''Tutunul este o amenințare pentru noi toți'', a declarat directoarea generală a OMS care își încheie mandatul, Margaret Chan, într-un comunicat.

''Cu toate acestea, dacă se iau măsuri drastice de luptă împotriva tutunului, guvernele pot salva viitorul țărilor lor prin protejarea consumatorilor și a neconsumatorilor de tutun de aceste produse mortale, generând venituri care să vizeze finanțarea serviciilor de sănătate și a altor servicii sociale și protejând mediul de ravagiile cauzate de tutun'', spune responsabila OMS.

Conform raportului, deșeurile de tutun sunt cele mai răspândite în lume și ''conțin mai mult de 7.000 de substanțe chimice toxice care otrăvesc mediul, inclusiv substanțe cancerigene''.

Culturile de tutun sunt, de asemenea, parțial responsabile pentru defrișări. Un copac este pierdut pentru fiecare 300 de țigări, scriu experții.

Potrivit OMS, tutunul ar putea provoca în secolul 21 până la un miliard de decese în întreaga lume.

Pentru a pune capăt acestui flagel, agenția specializată a ONU solicită ''măsuri puternice'', cum ar fi interzicerea marketingului și a publicității, ambalaje neutre și interzicerea fumatului în locurile publice interioare și la locurile de muncă.

Așa cum explică dr. Oleg Chestnov, director general adjunct al OMS, ''una dintre măsurile de luptă împotriva tutunului, cel mai puțin utilizată dar printre cele mai eficiente pentru a ajuta țările să răspundă nevoilor lor în ceea ce privește dezvoltarea, constă în creșterea prețului la țigări și aplicarea de taxe pe aceste produse''.

AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready