Paris
London
New York
Thursday, 14 December, 2017
Last Update 15:06
17:48    |    12/10/2017

Statele Unite ale Americii se retrag din UNESCO

Statele Unite ale Americii au anunțat joi oficial decizia de a se retrage din Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), dorind să rămână în cadrul acestei organizații doar cu statutul de "observator", informează agențiile internaționale de presă.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului american de Stat, Heather Nauert, a precizat într-un comunicat faptul că directoarea generală a UNESCO, Irina Bokova, a fost notificată oficial cu privire la decizia luată de SUA, ce va deveni efectivă pe data de 31 decembrie 2018.

Statele Unite și-au suspendat încă din anul 2011 contribuția financiară la bugetul UNESCO, pentru a protesta față de primirea Palestinei ca membru cu drepturi depline în această organizație.

În comunicatul emis joi de către Departamentul de Stat, retragerea SUA este motivată prin "nevoia unei reforme fundamentale în cadrul organizației" și este deplâns totodată faptul că, în opinia Washingtonului, în interiorul UNESCO se manifestă continuu poziții anti-Israel.

"Această decizie nu a fost tratată cu lejeritate și reflectă îngrijorările Statelor Unite referitoare la acumularea arieratelor față de UNESCO, necesitatea unei reforme în profunzime a organizației și parti-pris-urile sale antiisraeliene persistente", a transmis Departamentul de Stat American într-un comunicat postat pe site-ul său.
Același comunicat precizează că Statele Unite vor continua "să contribuie cu opinii, perspective și expertize americane în anumite dosare importante administrate de organizație, inclusiv pentru programele de protejare a patrimoniului mondial, susținerea libertății presei și promovarea colaborării științifice și a educației".

Irina Bokova, directorul general UNESCO, a declarat că "regretă profund" decizia anunțată joi de Statele Unite de a se retrage din Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.

"Universalitatea este esențială pentru misiunea UNESCO de construire a păcii și a securității internaționale în fața urii și a violenței, prin apărarea drepturilor omului și a demnității umane", a subliniat Irina Bokova într-un comunicat citat de AFP.

Irina Bokova a mai spus că este convinsă de faptul că "UNESCO nu a fost niciodată atât de importantă ca acum pentru Statele Unite, sau Statele Unite pentru UNESCO, în contextul creșterii violențelor extremiste și a terorismului în lume", după cum relatează DPA.

Washingtonul a prevenit la începutul lunii iulie în legătură cu intenția sa de a-și reexamina legăturile cu UNESCO după decizia prin care această organizație a declarat centrul vechi din Hebron, un oraș din Cisiordania ocupată, drept "zonă protejată" a patrimoniului mondial. Decizia, considerată "un afront adus Istoriei", "discreditează și mai mult o agenție ONU care este deja foarte discutabilă", a declarat în acea vreme ambasadorul american la ONU, Nikki Haley.

Statele Unite, cel mai mare aliat al Israelului, se distanțaseră deja de UNESCO de câțiva ani. Astfel, SUA și-au suspendat participația financiară la UNESCO în 2011 după primirea Palestinei ca membru cu drepturi depline, însă a continuat de atunci să ocupe un loc în Consiliul Executiv al UNESCO, alcătuit din 58 de membri.

UNESCO este cel mai bine cunoscută pe plan mondial pentru acțiunile sale de conservare a patrimoniului cultural, inclusiv pentru alcătuirea unei liste cu situri incluse în patrimoniul mondial, și pentru programe de promovare a educației în țările în curs de dezvoltare.

AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready