Paris
London
New York
Tuesday, 23 October, 2018
Last Update 15:33
13:08    |    16/05/2018

Vladimir Putin a traversat noul pod ce leagă Rusia de Crimeea la volanul unui camion

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a traversat marţi noul pod care leagă Rusia de Crimeea la volanul unui camion portocaliu, inaugurând astfel tronsonul rutier al acestui pod cu o mare încărcătură simbolică pentru Kremlin, potrivit imaginilor difuzate în direct de televiziunea rusă, informează France Presse.

''Să mergem!'' (''Poehali!'', în rusă) a spus Putin înainte de a se aşeza la volanul unui camion greu de fabricaţie rusă, Kamaz, reluând o frază celebră atribuită primului om în spaţiu, cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, potrivit dpa şi agenţiilor de presă ruse.

Urmat de zeci de camioane, preşedintele rus - în blugi şi cu o geacă neagră - s-a instalat la volanul camionului, a tras frâna de mână şi a pornit pe ''Podul Crimeea'', cu o lungime de 19 km, care leagă Peninsula Taman (sudul Rusiei) de peninsula ucraineană Kerci, în Crimeea, anexată de Moscova în martie 2014.

Potrivit dpa, convoiul condus de Putin era format din aproximativ 35 de camioane, inclusiv autobasculante, macarale şi cisterne pentru ciment.

În camion, alături de preşedintele rus s-au aflat directorul întreprinderii care a construit podul Aleksandr Ostrovski, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Podul, care traversează strâmtoarea Kerci, un braţ de mare între Marea Azov şi Marea Neagră, va diminua izolarea Crimeii.

Preşedintele rus a calificat inaugurarea acestui pod ce leagă Crimeea de Rusia continentală drept un 'eveniment istoric' şi a promis proiecte de infrastructură similare în întreaga ţară. El şi-a exprimat încrederea că secţiunea feroviară a podului peste strâmtoarea Kerci va fi finalizată în aproximativ un an.

''Vom continua să lucrăm la proiecte de acest tip în întreaga ţară'', a asigurat şeful statului rus, citat de TASS. ''Vom construi noi drumuri, noi poduri, noi aeroporturi şi porturi. Noi ne vom face o viaţă mai bună'', a adăugat el.

Agenţiile de presă ruse anunţaseră anterior că Vladimir Putin este aşteptat în jurul orei locale 14:00 (11:00 GMT) pentru a inaugura partea rutieră cu patru benzi a acestui pod, care va include mai târziu şi o secţiune de cale ferată cu două benzi.

''Este o zi excepţională din punct de vedere simbolic'', a subliniat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferinţe de presă, amintind că Vladimir Putin a ''iniţiat construcţia'' acestui pod.

Lansat în februarie 2016, acest şantier uriaş a fost încredinţat de către statul rus societăţii miliardarului Arkadi Rotenberg, partenerul de judo al preşedintelui Vladimir Putin, notează AFP.

Presa rusă scrie că ''Podul Crimeea'' este cel mai scump pod din lume. Costul total al construcţiei, potrivit cifrelor oficiale, a fost evaluat la aproximativ 227,922 miliarde de ruble (circa 3,7 miliarde de dolari). Cu toate acestea, de la începutul lucrărilor, această sumă a crescut constant, notează newsru.com.

Prin podul Crimeea, Rusia a încălcat dreptul internaţional, acuză premierul ucrainean

Premierul ucrainean, Volodimir Groisman, a acuzat marţi Moscova că a ''încălcat dreptul internaţional'' inaugurând noul pod ce leagă Crimeea - peninsulă ucraineană anexată de Moscova acum patru ani - de Rusia continentală, într-un interviu acordat France Presse.

''Ocupantul rus continuă să încalce dreptul internaţional'', a afirmat el. ''Rusia va plăti scump pentru aceasta. Nu este vorba de bani, ci de justiţie pentru care  luptăm şi care va triumfa'' în cele din urmă, a spus în continuare şeful guvernului ucrainean.''Rusia se simte nepedepsită şi crede că totul îi este permis. Dar aceasta nu va dura la nesfârşit. Va veni timpul şi ea va plăti pentru tot'', a mai spus Groisman.

Construit peste strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Neagră şi Marea Azov, acest pod împiedică accesul navelor ucrainene în porturile ucrainene şi ''ameninţă mediul înconjură tor'', a acuzat el.''Vom asista la aceasta. Crimeea se va întoarce la Ucraina şi integritatea teritorială a Ucrainei va fi restaurată. Este o chestiune de ani'', consideră premierul ucrainean.

AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready