12:08    |    14/01/2019

Primăria Romei şi Biserica Catolică se ceartă pe banii aruncaţi de turişti în Fontana di Trevi

 E-mail Print PDF 
O dispută a izbucnit între primăria Romei şi Biserica Romano-Catolică cu privire la destinaţia monedelor recuperate din Fontana di Trevi, una dintre cele mai faimoase atracţii turistice ale Romei, în care turiştii aruncă câte o monedă, pentru ca, potrivit legendei, să se poată întoarce în "cetatea eternă", informează BBC luni.

În fiecare an, circa 1,5 milioane de euro sunt strânşi din celebra fântână şi oferiţi, în mod tradiţional, unei organizaţii caritabile catolice care îi ajută pe nevoiaşi.

Mai nou însă, Virginia Raggi, primarul oraşului, doreşte ca această sumă să ajungă la infrastructura sever afectată a oraşului, deşi organizaţia catolică Caritas, beneficiara de până acum a sumei, susţine că schimbarea destinaţiei banilor îi va lovi pe cei săraci.

"Nu am prevăzut acest rezultat", a declarat Benito Ambarus, directorul Caritas, pentru Avvenire, ziarul oficial al conferinţei episcopilor catolici italieni. "Încă sper că nu va fi final", a precizat el.

În ediţia de sâmbătă, ziarul a publicat un articol critic despre această iniţiativă a primăriei, cu titlul sugestiv "Banii luaţi de la cei mai săraci".

Pe de altă parte, consilierii municipali au aprobat schimbarea, prevăzută să se producă în luna aprilie.

Cu toate acestea, numeroşi italieni şi-au manifestat dezaprobarea faţă de idee, cerând consiliului municipal să-şi reconsidere poziţia, a informat agenţia de presă Ansa.

Raggi a devenit primarul Romei în 2016, după ce a candidat din partea Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem), însă popularitatea ei a scăzut în urma eşecului de a aborda problemele presante ale oraşului.

În luna octombrie, mii de protestatari s-au adunat în faţa primăriei, nemulţumiţi că Raggi nu a făcut nimic pentru a rezolva problema deşeurilor necolectate sau a drumurilor pline de gropi.

Fontana di Trevi, cu o istorie de aproape 300 de ani, este vizitată anual de milioane de de turişti.

Tradiţia aruncării monedelor a fost făcută celebră de piesa lui Frank Sinatra "Three Coins in the Fountain" din comedia romantică cu acelaşi nume din 1954.

Fântâna a apărut, de asemenea, şi în filmul "La Dolce Vita", în care actriţa Anita Ekberg se plimbă prin apa sa într-o rochie neagră, fără bretele.AGERPRES