09:33    |    01/07/2020

Transparency International: Peste jumătate dintre membrii Parlamentului European nu raportează întâlnirile de lobby

 E-mail Print PDF 
Mai mult de jumătate dintre membrii Parlamentului European nu raportează întâlnirile pe care le au cu lobbyişti, relevă o analiză întreprinsă de Transparency International, preluată de dpa.

Doar unul din trei eurodeputaţi publică aceste informaţii pe site-ul PE, conform analizei publicate marţi de organizaţia neguvernamentală.

Aceasta consideră dezamăgitor faptul că atât de puţini europarlamentari profită de ocazia de a creşte transparenţa politicii, în condiţiile în care raportarea unor astfel de întâlniri este voluntară.

Conform Transparency, un total de 8.310 de întâlniri de lobby avute de 259 de europarlamentari au fost raportate pe site-ul PE începând din iulie 2019, ceea ce înseamnă 37% din numărul deputaţilor.

În ce-i priveşte pe europarlamentarii germani, 53,1% dintre ei şi-au făcut publice întâlnirile, procentul fiind de 96% în cazul membrilor grupului Verzilor.

În partea de jos a listei se află eurodeputaţii din Croaţia şi din Cipru, care nu au raportat nicio întâlnire, în timp ce cei mai transparenţi au fost politicienii suedezi (90,5%), luxemburghezi (83,3%) şi finlandezi (71,4).AGERPRES