09:32    |    11/02/2021

SUA: Fox News anulează o emisiune a prezentatorului-vedetă Lou Dobbs, cunoscut pentru poziţiile sale pro-Trump

 E-mail Print PDF 
Grupul Fox News a anulat emisiunea prezentatorului Lou Dobbs de pe canalul Fox Business, care era unul din cei mai vocali susţinători ai fostului preşedinte american Donald Trump dintre vedetele postului, relatează sâmbătă AFP şi Reuters.

Decizia vine după ce societatea informatică Smartmatic, producătoare de maşini de vot, a dat în judecată pentru defăimare Fox News şi trei prezentatori, inclusiv pe Dobbs, cerând din partea lor 2,7 miliarde de dolari pentru că au acuzat-o în mod fals că a contribuit la fraudarea alegerilor prezidenţiale în detrimentul lui Trump.

O purtătoare de cuvânt a grupului media a explicat că Fox News "studiază cu regularitate modificări ale grilei şi a prevăzut lansarea de noi formate adaptate actualei perioade postelectorale, mai ales pe Fox Business".

Emisiunea lui Dobbs avea cea mai mare audienţă a canalului, cu o medie de peste 300.000 de telespectatori pe seară.

Lou Dobbs, în vârstă de 75 de ani, are o vechime de aproape 40 de ani pe canalele de ştiri. Emisiunea sa "Lou Dobbs Tonight", lansată pe CNN, avea 10 ani.

"Lou Dobbs este formidabil", a reacţionat Trump într-un mesaj reluat de apropiaţi ai săi pe reţelele sociale şi de unele media americane. "Nimeni nu iubeşte America atât de mult ca Lou".

Fostul preşedinte a menţionat că se va interesa îndeaproape care este următoarea destinaţie a prezentatorului.AGERPRES