13:21    |    11/12/2021

China va fi prima economie mondială, nu SUA, susţine preşedintele nicaraguan Daniel Ortega

 E-mail Print PDF 
Preşedintele Republicii Nicaragua, Daniel Ortega, a declarat vineri că SUA nu vor mai fi în curând prima economie mondială pentru că vor fi depăşite de China, informează sâmbătă AFP.

"China a devenit o putere care a combătut sărăcia, foamea, care a dezvoltat economia, ştiinţa şi tehnologia. (...) În câţiva ani, prima economie a lumii nu vor mai fi SUA, ci China", a afirmat Ortega la o zi după ce Nicaragua a restabilit relaţiile diplomatice cu Beijingul, rupându-le pe cele cu Taiwanul.

Nicaragua îşi restabilise relaţiile cu Beijingul în timpul primului guvern sandinist (1979-1990), însă guvernul condus de Violeta Chamorro (1990-1997) le-a rupt în favoarea Taiwanului.

Ruptura cu Taiwanul a intervenit după ce SUA au înăsprit sancţiunile împotriva lui Daniel Ortega, reales în noiembrie pentru un al patrulea mandat consecutiv, după ce i-a plasat în detenţie pe toţi rivalii săi.

În condiţiile în care China şi SUA traversează o perioadă de puternice tensiuni, Washingtonul a reacţionat la această ruptură îndemnând ţările democratice "să-şi întărească legăturile cu Taiwan".

Ortega a calificat drept "absurd" discursul SUA. "Ele comit actul ridicol de a sancţiona China şi consideră că ele vor opri creşterea (Chinei), cum o fac cu Federaţia Rusă şi cu numeroase alte ţări din lume", a spus preşedintele nicaraguan.AGERPRES