18:13    |    06/12/2022

Garanţii de securitate pentru Rusia: Macron refuză ''polemicile acolo unde ele nu există''

 E-mail Print PDF 
Preşedintele francez Emmanuel Macron a respins marţi orice fel de polemică "acolo unde ea nu există", după afirmaţiile sale referitoare la viitoarele garanţii de securitate pentru Rusia, care au fost prost primite la Kiev şi în ţări din estul Europei, relatează France Presse.

"Cred că nu ar trebui să facem mare caz de asta, încercând să creăm polemici acolo unde ele nu există", a declarat el la sosirea la summitul UE-Balcani, ce se desfăşoară la Tirana.

"Am spus întotdeauna acelaşi lucru, adică în final, în discuţiile pentru pace, vor exista subiecte teritoriale asupra Ucrainei şi ele ţin de ucraineni, şi vor exista probleme de securitate colectivă asupra întregii regiuni", a adăugat Macron.

"Este acelaşi lucru pe care l-am spus de la început, acelaşi lucru la care noi am lucrat de altfel în februarie, martie şi care a constituit obiectul discuţiilor", a afirmat în continuare Emmanuel Macron, referindu-se la tentative, în special din partea sa - în cursul unei întâlniri cu Vladimir Putin în 7 februarie la Kremlin - de a oferi garanţii Rusiei referitoare la prezenţa NATO la frontierele sale cu scopul de a încerca să evite un război în Ucraina.

Macron a explicat sâmbătă că a avut un schimb de opinii cu preşedintele american Joe Biden despre "arhitectura de securitate în care vrem să trăim mâine", evocând faptul că vor trebui oferite "garanţii pentru propria securitate Rusiei în ziua în care ea va reveni la masa negocierilor".

"Unul dintre punctele esenţiale este teama că NATO vine până la porţile sale, adică desfăşurarea de arme care pot ameninţa Rusia", a explicat el atunci la canalul francez de televiziune TF1.

Aceste declaraţii au suscitat critici în Ucraina şi în unele ţări din Europa de Est, care au poziţii ferme faţă de Rusia şi îl acuză pe Macron că ar fi prea indulgent şi că ar lăsa prea multe uşi deschise Moscovei.

"Cineva vrea să ofere garanţii de securitate unui stat terorist şi ucigaş?", a întrebat retoric secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, pe Twitter.

În opinia ministrului adjunct de externe polonez, Marcin Przydacz, Macron "comite o eroare spunând ceea ce spune", iar Occidentul trebuie să ducă o "politică de izolare" a Moscovei.

"Vladimir Putin are o structură mentală care face ca orice tentativă de contact, de calmare, să îl întărească psihologic", a declarat el într-un interviu la postul de radio RMF FM.

Vicepremierul leton Artis Pabriks a apreciat în Financial Times că ideea de a oferi garanţii de securitate Rusiei "înseamnă să cazi în capcana poveştii lui Putin, potrivit căreia Occidentul şi Ucraina sunt responsabili de război".

Ieşirea din conflictul ucrainean se va face oferind "garanţii de securitate Ucrainei", a declarat la rândul său luni şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, adăugând că despre "cele pentru Rusia, vom vorbi mai târziu".AGERPRES