17:53    |    03/02/2023

China spune că balonul de deasupra SUA este un 'dirijabil de natură civilă' deviat accidental, 'regretând' incidentul

 E-mail Print PDF 
China a declarat vineri că un 'dirijabil' care zboară deasupra Statelor Unite este pentru cercetări civile meteorologice şi alte scopuri ştiinţifice, şi şi-a exprimat regretul pentru faptul că acesta a deviat de la traiectorie, pătrunzând în spaţiul aerian american, transmite Reuters.

Oficiali americani au afirmat joi că un balon spion chinez zboară de câteva zile deasupra teritoriului Statelor Unite, în ceea ce ar fi o acţiune îndrăzneaţă înaintea vizitei plănuite a secretarului de stat Antony Blinken la Beijing.

Într-un comunicat emis vineri seară, Ministerul de Externe chinez a mai afirmat că va continua să menţină comunicarea cu Statele Unite pentru a gestiona în mod corespunzător situaţia ivită pe neaşteptate.

'Dirijabilul este din China şi este de natură civilă, utilizat pentru cercetări meteorologice şi alte cercetări ştiinţifice. Din cauza influenţei curenţilor de aer vestici şi a capabilităţii sale de control limitate, dirijabilul a deviat de la cursul intenţionat', a transmis ministerul chinez.

'China regretă că dirijabilul a deviat spre Statele Unite din greşeală din cauze de forţă majoră. China va continua să menţină comunicarea cu partea americană pentru a gestiona în mod corespunzător acest accident', afirmă comunicatul de la Beijing.AGERPRES