AQUA Carpatica continuă să lupte pentru transparenţă şi puritatea apelor minerale din România
Respectând consumatorul şi promovând adevărata transparenţă a informaţiilor de pe etichetele apelor minerale din România, AQUA Carpatica a adresat o scrisoare-invitaţie deschisă către Patronatul Apelor Minerale APEMIN (Borsec, Perla Harghitei, Tuşnad, etc.) de a fi parte activă în iniţiativa Legea Apei. Invitaţia AQUA Carpatica nu a primit nici un răspuns, ba dimpotrivă, APEMIN, dând dovadă de ipocrizie şi încercând să manipuleze autorităţile statului, a concertat o întreagă campanie de dezinformare şi denigrare a AQUA Carpatica, având că scop vădit blocarea mesajelor pe care AQUA Carpatica voia să le transmită către consumatori privind puritatea apelor minerale din România.
Este pentru a treia oară când APEMIN încearcă să se folosească de o instituţie a statului pentru a-şi proteja interesele comerciale şi lipsa de transparenţă a unor produse ale competiţiei, de această dată antrenând Ministerul de Finanţe - Serviciul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate, prin înregistrarea de reclamaţii împotriva AQUA Carpatica.
În efortul lor de a contracara succesul brandului AQUA Carpatica şi în dorinţa de a încerca să stopeze reacţia pozitivă din partea consumatorilor, au sesizat toate forurile de control (CNA, ANPC, Ministerul de Finanţe), trimiţând adrese de reclamaţie şi invocând argumente mincinoase şi nesusţinute.
Campaniile de informare AQUA Carpatica respectă întocmai prevederile legale aplicabile, fapt confirmat atât de autorităţile competente de reglementare şi control în materie, cât şi de organizaţii profesionale de profil.
1. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA):
AQUA Carpatica a demonstrat de fiecare dată veridicitatea afirmaţiilor susţinute în întreaga campanie, prin argumente solide şi documentate. În concluzie, CNA a emis Decizia 227 CNA, validând afirmaţia că AQUA Carpatica este “cea mai pură apa minerală carbogazoasă din lume”.
2. Autoritatea Nationala a Protectiei Consumatorilor (ANPC)
Sentinţa judecătorească definitivă şi irevocabilă dată de tribunalul din Suceava a dat câştig de cauză AQUA Carpatica, anulând procesele verbale emise de ANPC ce aveau în vedere obiecţia in ceea ce priveşte mesajul de pe etichete: AQUA Carpatica cea mai pură apă minerală carbogazoasă din lume”. Sutele de analize fizico-chimice, studiile internationale şi europene comparative referitoare apele minerale mondiale au demonstrat categoric unicitatea şi puritatea apei minerale carbogazoase AQUA Carpatica.
Acţiunea de comunicare vis-a-vis de consumatori continuă prin campania Legea Apei: www.legea-apei.ro
In acest moment, peste 65000 de persoane sustin demersul către transparenţa legislativă şi afişare obligatorie a nitraţilor pe etichetele tuturor apelor minerale din România.