Paris
London
New York
Wednesday, 08 May, 2024
Last Update 13:59
11:47    |    01/05/2015

ARC: Peste 30 de milioane de mici vor "sfârâi" pe grătare în ziua de 1 Mai

Peste 30 de milioane de mici vor 'sfârâi" pe grătare în ziua de 1 Mai, când, într-o singură zi, un român mănâncă mici cât pentru o lună, potrivit reprezentanților din industria cărnii.

'Consumul de mici crește considerabil în minivacanța de 1 Mai, la peste 1.500 de tone de mici, adică 7% din cantitatea consumată într-un an întreg. Cred că, în acest an, se va înregistra o creștere a consumului cu peste 5% față de anul trecut, când românii au mâncat peste 30 de milioane de mici, numai în ziua de 1 Mai. Practic, într-o singura zi, un român mănâncă mici cât pentru o lună", a declarat, pentru AGERPRES, Vladimir Mănăstireanu, directorul executiv al Asociației Române a Cărnii (ARC).

Micii sunt solicitați și în țările unde se află comunități mari de români, producătorii membri ARC livrând pe comerțul intracomunitar, în medie, 23 de tone de mici în fiecare lună, iar numărul producătorilor de mici se ridică la peste 300.

Potrivit datelor ARC, românii consumă, anual, între 20.000 și 25.000 de tone de mici, din care 30 de milioane numai în ziua de 1 Mai, ceea ce înseamnă că pe mesele românilor ajung circa 440 de milioane de mici, anual.

Dacă se ia în calcul populația activă, reiese că un român mănâncă, în medie, 40 de mici pe an, conform datelor Institutului Național de Statistică. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready