Paris
London
New York
Monday, 06 July, 2020
Last Update 22:00
14:16    |    30/03/2020

Molima hristofobiei în vreme de pandemie – a fost descoperit „vaccinul” împotriva coronavirusului –

În plină pandemie, scotocind grijuliu în garderoba ideologică, prin care sfidează şi îi înjosesc infatuat pe creştini, şi negăsind ceva potrivit, designerii secularişti au recurs la o variantă stilistică imprevizibilă şi de ocazie: s-au înveşmântat ipocrit şi ostentativ cu haina evlaviei care, cred ei în aroganţa lor, poate aduce salvare neamului şi chiar întregului mapamond. Cu alte cuvinte, toţi plesnesc de evlavie, scrie Părintele Episcop Ignatie al Hușilor. (episcopiahusilor.ro)

Cine spune că pandemia nu face şi minuni, se înşală amarnic. Suntem martorii unor „schimbări de paradigme” nemaiîntâlnite în societatea postdecembristă. Aproape că suntem vrăjiţi şi riscăm să rămânem blocaţi într-o contemplaţie perpetuă în faţa unor asemenea schimbări radicale.

Mai concret, despre ce este vorba? Un filosof, despre care, sincer, nu mai ştiam absolut nimic (şi chiar regret această neglijenţă), s-a metamorfozat în fratele întru credinţă: este vorba de „profeticul” Emil Moise. Instantaneu şi aparent fără nicio memorie a parcursului construirii identităţii sale publice, a început să se îngrijoreze până la insomnie şi anxietate de sănătatea „episcopilor, preoţilor şi a dascălilor din subordinea BOR”. Brusc şi fără prea mult răgaz pentru a putea pricepe minimal metamorfozarea, Biserica devine relevantă din punct de vedere social pentru domnia sa.

Ceea ce m-a impresionat, într-un mod cu totul aparte, este că a glisat grijuliu această preocupare „legitimă”, în vreme de contaminare iminentă, şi către dascăli (către cantori, cum se spune în Ardeal). Astfel, îmbrăţişarea este completă şi indiscutabil legitimată: nimeni nu este privat de o asemenea dragoste integratoare şi „revigorantă”, cu glazură de progresism stângist radical.

Exceptând tendinţele tâlhăreşti şi simţul profetic, am convingerea că în atitudinea fratelui nostru întru credinţă Emil Moise s-a „reîncarnat” un personaj celebru din romanul „Crimă şi pedeapsă” scris de F.M. Dostoievsky. Raskolnikov, că despre el aducem vorbire, după o perioadă de spitalizare, de pe la mijlocul Postului Mare până în Săptămâna Mare, relatează un vis pe care l-a avut: peste omenire s-a abătut o ciumă, care îşi avea originile în „străfundurile Asiei” şi care pătrundea vertiginos înspre Europa. Microbul ciumei conţinea „inteligenţă şi voinţă”, atacându-i, cu precădere, doar pe anumiţi oameni. Aceştia, odată contaminaţi, deveneau nebuni şi posedaţi. Atins de boală, fiecare om în parte, se considera „inteligent şi sigur că stăpâneşte adevărul”. Întreaga lume s-a transformat într-un haos de nedescris. Scăpau de această molimă cumplită doar cei aleşi, puţini la număr, „meniţi să fie începutul unei noi omeniri şi al unei noi vieţi, să înnoiască şi să cureţe pământul” (Crimă şi pedeapsă, Polirom, 2011).

Păstrând proporţiile şi eliminând orice adjectiv infamant, fratele întru credinţă Emil Moise este pătruns de convingerea că virusul, care ne tulbură liniştea şi cutumele, îi preferă, în mod predilect, pe slujitorii Domnului: „În acest context este clar că preoţii ortodocşi din România au fost cea mai expusă categorie de persoane la contaminarea cu virusul Cov-19”. Aceştia, adică preoţii, pentru a fi în spiritul totalitarismului progresist, sunt nebuni şi posedaţi. Singurii vrednici de a scăpa de această molimă şi de a regândi lumea din temeliile ei sunt cei care au beneficiul incandescenţei becului iluminismului şi sunt branşaţi la energia marxismului cultural.

Şi pentru ca visul să fie perfect, fratele nostru întru credinţă Emil Moise, împreună cu alţi confraţi de ideologie egalitaristă, au făcut un pas măreţ înainte şi au identificat responsabil şi obsesiv protector agentul patogen al acestei pandemii: linguriţa de împărtăşanie.

Pentru a face faţă cu brio pandemiei, acest „amplificator de viruşi”, care este linguriţa euharistică, trebuie eliminat imediat pentru a nu atenta la siguranţa sănătăţii publice a conaţionalilor noştri.

În ceea ce priveşte stoparea pandemiei, aproape că nici nu mai este nevoie ca oamenii de ştiinţă să inventeze antidotul la coronavirus, pentru că leftiştii totalitari români au dat deja lovitura de graţie: distrugeţi toate linguriţele cultice şi aşa veţi scăpa de virusul mortal.

Dacă mi se îngăduie o mică ironie şi recunoscând riscul unei asumate forţări, putem crede că soluţia s-ar afla tot în ograda Bisericii, nu în laboratorul atotputernicului zeu al ştiinţei, care aşteaptă legat de mâini şi de picioare până vine soluţia salvatoare de neam şi criză medicală de la leftiştii radicali români. Tot aşa precum nu s-au gândit nici în cel mai „frumos” coşmar al neomarxiştilor că veni-va vremea ca Biserica să ajute spitalele, chiar dacă marota iluminiştilor moderni era „vrem spitale, nu catedrale”. [Întreb între acolade ca nu cumva să se simtă ofensat fratele nostru întru credinţă Emil Moise că devin intruziv în ceea ce priveşte activităţile civice ale domniei sale: care este partea de contribuţie financiară a Asociaţiei sale la atenuarea crizei medicale cu care ne confruntăm?]

Unii au nevoie şi de justiţie pentru a scăpa, „conform legii”, de inamicul numărul unu al naţiei române în vreme de molimă: linguriţa de împărtăşanie.

Ceea ce mă îngrijorează până la exasperare este că Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pur şi simplu, ignoră cu bună ştiinţă această măreaţă realizare a membrilor mişcării neocomuniste şi neomarxiste române. Un asemenea boicot, în plină criză medicală şi umană, este impardonabil şi demonstrează un cumplit dispreţ faţă de întreaga umanitate, începând din Asia, trecând prin Europa, Australia şi terminând cu America. 

Este de la sine înţeles că „prietenii” Bisericii, prin această viclenie progresistă şi profund intolerantă (vai, am recurs la un abuz de am îndrăznit să îi etichetez pe „apostolii” toleranţei şi ai diversităţii de opinie şi  de credinţă cu un asemenea adjectiv care este „genetic” şi exclusiv „predestinat” doar creştinilor) vor să ne convingă că ideologia dă viaţă, iar credinţa ucide. Din fericire, istoria umanităţii ne demonstrează, cu vârf şi îndesat, altceva: întotdeauna ideologiile totalitare (fascismul, comunismul şi toate ismele), inclusiv corectitudinea politică, ucid, în mod sigur şi fără preferinţe, în numele unei vieţi noi, în numele omului nou şi în numele unor concepte noi de gândire.

Fratele întru credinţă Emil Moise şi partizanii săi din ramura ideologică recent statuată şi mincinos autodefinită prin referendum intern ca fiind „de centru dreapta modern” cred în valoarea libertăţii religioase pentru orice altă credinţă şi mai puţin pentru cea ortodoxă. Mai precis, aceasta nu poate fi aplicată niciodată pentru „clericii Bisericii Ortodoxe Române (preoţi şi călugări)”, ca să citez din textul unui denunţ deja celebru, prin absurdul lui, şi care a identificat antidotul la coronavirus: scoaterea, prin decizie de tribunal, a linguriţei de împărtăşanie din cultul Bisericii.

Niciodată nu m-am gândit – probabil pentru că nu am putut anticipa duhul vizionar-oniric al hristofobilor –  că se poate intra în şoc anafilactic, cu spasme ideologice şi cu răspândire naţională, ca urmare a unei alergii severe, care s-a radicalizat, în aşa măsură, încât, în subsidiar, nu mai contează linguriţa, cât Cine este în linguriţă: Hristos, Doctorul trupurilor şi al sufletelor. Contează că cei mai gălăgioşi, fricoşi şi precauţi, ca într-un teatru absurd, nu sunt cei care se împărtăşesc în mod curent, ci cei care nici măcar în coşmarurile cele mai înfricoşătoare, ca cel al lui Raskolnikov, nu se vor împărtăşi nici măcar cu Hristos, darmite din aceeaşi linguriţă cu toţi credincioşii.  

Cred că acţiunea virusopatică a moleculelor organice din ADN-ul progresiştilor totalitari ţinteşte în această direcţie: deformându-l structural prin ideologie şi tâlhărindu-l pe creştin de Împărtăşanie, de Liturghie, de fapt, îi provoacă infarct miocardic şi îl deposedează de însăşi raţiunea de a fi în Biserică: împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. Ca să mă exprim sentenţios, îi asigurăm pe salvatorii neamului de molima care ne bântuie că „nu mor caii când vor câinii”.

 
Banner
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
Banner
 
ipv6 ready