Paris
London
New York
Friday, 26 April, 2024
Last Update 20:20
22:42    |    30/08/2015

Gerhard Schroeder atrage atenția asupra ridicării de 'noi cortine de fier'

Fostul cancelar social-democrat german Gerhard Schroeder a avertizat cu privire la încercările de a pune capăt avalanșei în și spre Europa prin intermediul ridicării unor "noi cortine de fier", informează duminică EFE.

Într-un articol pe care Schroeder îl semnează în publicația Welt am Sonntag, fostul cancelar afirmă că "nici Mediterana, nici noile ziduri, precum cel construit de Ungaria, nu vor descuraja oamenii disperați". "Nu trebuie să încercăm să împiedicăm această imigrație în și spre Europa cu noi cortine de fier, ci trebuie s-o gestionăm, să-i integrăm (pe imigranți) și să creăm perspective pentru țările de origine", a subliniat fostul cancelar german.

Schroeder vorbește și despre "atacurile mizerabile asupra centrelor de refugiați" din Germania, la care "nu poate exista decât un răspuns". "Statul democratic trebuie să facă uz de toate măsurile pentru a-i deține și a-i aduce în fața justiției pe delincvenții de extrema dreaptă și pe cei care-i susțin", scrie el.

Pe de altă parte, Schroeder consideră că este nevoie să se elaboreze o politică privind imigrația actuală. "Dacă vrem să continuăm să fim și în viitor o țară puternică din punct de vedere social și economic, atunci avem nevoie de imigranți", avertizează fostul cancelar, amintind că în Germania procentul populației active va scădea foarte mult. "Ținând cont de acest lucru, avem nevoie de imigranți pentru sistemul nostru social, căci fără ei nu ne vom mai putea finanța pe viitor sistemul de pensii", a subliniat el. AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready