Paris
London
New York
Saturday, 27 April, 2024
Last Update 20:20
13:10    |    28/10/2017

Cod galben de vânt puternic și ninsoare în nouă județe din sudul și sud-vestul țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări nowcasting cod galben de vânt puternic și ninsori valabil pentru zonele montane din nouă județe.

Astfel, codul pentru Hunedoara, Caraș-Severin, Prahova, Argeș, Prahova și Dâmbovița expiră la ora 15:00. În aceste zone va ninge, iar vântul va sufla în rafale cu 80-90 de kilometri la oră, viscolind ninsoarea.

În județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea, fenomenele sunt așteptate până la ora 17:00. Aici, vântul va bate cu 70-80 de kilometri la oră.

ANM a emis, vineri, o informare meteorologică privind intensificări temporare ale vântului, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare la munte, precum și disconfort termic, până luni la ora 23:00.

Sibiu: Traseele montane situate la peste 1.500 de metri altitudine, închise

Traseele montane aflate la peste 1.500 de metri altitudine în Munții Făgăraș au fost închise sâmbătă din cauza condițiilor meteo, a declarat pentru AGERPRES șeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

Stratul de zăpadă măsoară 10 centimetri lângă stația meteo de la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine din Masivul Făgăraș, însă în zona montană înaltă zăpada este mai mare.

Sâmbătă ninge viscolit la Bâlea, motiv pentru care va fi închis Transfăgărășanul începând cu ora 15,00. Drumul va rămâne închis până în vara lui 2018, potrivit poliției.

Turiștii aflați în dificultate sunt sfătuiți să sune la Dispeceratul Național Salvamont, folosind sintagma 0salvamont prin apăsarea tastelor corespunzătoare literei, unde un dispecer va redirecționa apelul către cea mai apropiată formație Salvamont. La același număr de telefon pot fi cerute și informații privitoare la starea traseelor turistice.

Strat de zăpadă de 15 centimetri în zona montană din Argeș. Transfăgărășanul, închis pentru deszăpezire

Stratul de zăpadă atinge 15 centimetri în zona montană a județului Argeș. Circulația pe DN 7C - Transfăgărășan este închisă, sâmbătă, pentru deszăpezire.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, în zona montană a nins viscolit. Stratul de zăpadă are între 10 și 15 centimetri grosime, dar troienele ajung și la 30 de centimetri.

La Bâlea Lac au rămas blocate mai multe autoturisme, care ar urma să coboare pe partea din județul Argeș, după curățarea șoselei.

"Cel mai probabil, Transfăgărășanul va fi închis astăzi, pentru deszăpezire. Pe partea din Argeș se intervine deja cu utilaje", a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, căpitanul Mădălina Epure, citat de Agerpres.

CNAIR a anunțat, într-un comunicat, inchiderea circulației pe Transfăgărășan:

"Astăzi, 28.10.2017, începând cu ora 15:00, circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C), între Piscul Negru și Bâlea Cascadă, va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule, ca urmare a căderilor de zăpadă, viscolului, ceței și pericolului de avalanșă. Având în vedere riscul major pentru viața și integritatea corporală a participanților la traficul rutier, cauzat de evoluția vremii în acest anotimp, CNAIR SA a luat decizia închiderii circulației pe acest sector de drum, până în primăvara anului viitor, când condițile meteo vor permite reluarea traficului rutier. Decizia închiderii circulației de la ora 15.00, a fost luată pentru a permite persoanelor aflate în zonă să iasa de pe ruta DN 7C (Transfăgărășan).

Reprezentanții CNAIR se vor afla pe traseu pentru a îi ajuta pe cei care întâmpină eventuale greutăți la coborârea de pe Transfăgărășean, dar și pentru a interzice intrarea pe acest drum național.

Poliţia Română vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic."

 

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready