Paris
London
New York
Friday, 26 April, 2024
Last Update 20:20
17:35    |    01/12/2017

Ambasadorul Hans Klemm: Toate urările de bine și felicitările noastre României cu ocazia Zilei Naționale!

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, a transmis României toate urările de bine cu ocazia Zilei Naționale, evocând totodată sacrificiul eroilor care au murit pentru țara lor.

"SUA își exprimă mulțumirea pentru parteneriatul strategic pe care îl avem cu România. Le dorim tuturor românilor pace, dar, în același timp celebrăm alături de ei unitatea de care se bucură astăzi ca membru al comunității transatlantice. Totodată, trebuie să ne amintim, așa cum o facem și în această dimineață, sacrificiul pe care l-au făcut românii pentru a obține tot ceea ce au astăzi. Iar acest sacrificiu, în special în ultimii peste o sută de ani ani, a fost enorm. Toate urările de bine și felicitările noastre României cu ocazia Zilei Naționale!", a afirmat ambasadorul, după ce a participat la ceremonia organizată în Parcul Carol I cu ocazia zilei de 1 Decembrie.

O ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane a avut loc, vineri dimineață, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I pentru a marca Ziua Națională, la eveniment fiind prezenți președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm.

AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready