Paris
London
New York
Wednesday, 22 August, 2018
Last Update 15:01
01:00    |    20/07/2018

Legea referitoare la diminuarea risipei alimentare, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, a informat Administraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat de presă.

Pe 27 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege cu 203 de voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi 71 de abţineri.

Actul normativ vizează stabilirea unor măsuri referitoare la circuitul alimentelor aflate aproape de expirarea datei limită de consum, stabilirea organelor abilitate pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor. El creează totodată un cadru normativ pentru definirea operatorilor economici din sectorul agroalimentar potrivit Regulamentului (CE) nr.178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare.

Iniţiatorii proiectului - un grup de deputaţi PSD - atrag atenţia că în România se risipeşte peste 10% din mâncarea cumpărată.

Conform proiectului de lege, se introduc măsuri de responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia şi comercializarea alimentelor, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare; măsuri privind vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea datei durabilităţii minimale, conform legislaţiei în vigoare; măsuri privind transferul alimentelor prin donare, pentru consumul uman, dar aflate aproape de expirarea datei durabilităţii minimale, către operatorii receptori, care desfăşoară activităţi înregistrate/autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu asumarea responsabilităţii privind îndeplinirea prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor.

Produsele pot face obiectul transferului oricând în ultimele 10 zile de valabilitate până la atingerea datei durabilităţii minimale. Fac excepţie produsele alimentare perisabile care vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Direcţionarea alimentelor aflate aproape de expirarea datei durabilităţii minimale, provenite din donaţii, se face către operatorii receptori, acestora fiindu-le interzisă comercializarea alimentelor către alţi operatori din sectorul alimentar sau direct consumatorului final.

Operatorii economici care transferă alimente prin donare, în baza prezentei legi, beneficiază de facilităţi fiscale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul fiscal. Sunt excluse de la donare/sponsorizare băuturile alcoolice.

Încălcarea dispoziţiilor prevăzute în noua lege constituie contravenţie, dacă nu întruneşte condiţiile unei infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready