Paris
London
New York
Wednesday, 04 December, 2024
Last Update 13:59
00:00    |    01/10/2023

Belgia: Demonstraţie împotriva orelor de educaţie sexuală în şcoli

Câteva zeci de persoane au participat sâmbătă la o demonstraţie organizată la Bruxelles împotriva unui curs de educaţie sexuală în şcoli, care a stârnit controverse în Belgia francofonă, transmite AFP.

Scandând sloganuri precum "nu ne atingeţi copiii", manifestanţii au protestat împotriva deciziei autorităţilor francofone din Belgia de a introduce un curs de două ore pe an pentru două grupe de vârstă, menit să dea răspunsuri la întrebările elevilor pe aceste subiecte sensibile.

De la începutul anului şcolar, programul a stârnit revoltă pe reţelele de socializare şi apeluri la proteste din partea cercurilor ultraconservatoare, în special asociaţiile islamice şi catolicii tradiţionalişti din organizaţi Civitas.

Justiţia belgiană a deschis o anchetă pentru "incendii criminale" la mijlocul lunii septembrie, după ce mai multe focuri au izbucnit în patru şcoli vizate de cei care se opun acestor cursuri.

"A vorbi despre sexualitate în mod public copiilor îi poate frustra. Părinţilor le revine datoria să vorbească despre sexualitate, nu statului", a protestat unul dintre manifestanţi, Gregory Bourguignon, intervievat de AFP.

Acest curs, prezentat de ministrul de limbă franceză al Educaţiei Caroline Desir ca o "animaţie" de două ore realizată de către vorbitori externi aprobaţi, se adresează elevilor din clasa a şasea din şcoala primară (11-12 ani) şi pe cei de nivelul IV din secundară (15-16 ani).

Obligatoriu din 2012, cursul nu a fost până acum asigurat în mod sistematic din lipsă de resurse.

Scopul acestui curs este de a veni în întâmpinarea "elevilor cu privire la întrebările pe care şi le pun în perioada pubertăţii" şi de "a-i proteja de situaţii potenţial periculoase sau problematice", a insistat ministrul, invocând "sexismul, violenţa sexuală şi, stereotipurile de gen".

O primă demonstraţie a avut deja loc pe 17 septembrie, fără ca aceasta să împiedice adoptarea definitivă a textului de către adunările belgiene francofone. AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready