Paris
London
New York
Friday, 26 April, 2024
Last Update 20:20
17:39    |    16/04/2015

Ponta: Vrem să convingem investitorii că merită să investească în România

Premierul Victor Ponta a declarat joi, la Codlea, unde a participat la inaugurarea unei noi unități de producție a unei companii germane, că Guvernul vrea să convingă investitorii străini, prin măsurile de relaxare fiscală adoptate, că merită să investească în România.

Victor Ponta a menționat că anul trecut Guvernul a redus CAS, a scutit firmele de plata impozitului pe profitul reinvestit, și și-a exprimat speranța că reducerea TVA și aplicarea celorlalte prevederi ale noului Cod Fiscal îi vor încuraja pe investitori să vină în România, să-și păstreze și să-și dezvolte investițiile făcute în țara noastră.

'Am vrut neapărat să fiu prezent astăzi aici pentru a da un mesaj pentru companii (...) și să le spun că dincolo de măsurile deja adoptate, reducerea CAS și scutirea de impozit pe profitul reinvestit, și cu toată siguranța de la 1 ianuarie și celelalte prevederi din Codul Fiscal, îi vor convinge că România e locul cel mai bun de făcut investiții și de a crea locuri de uncă (...)

România în acest moment este una dintre cele, dacă nu cea mai competitivă piață din Europa, prin faptul că avem taxe mici, cota unică, TVA se reduce, scutire pe impozitul pe profit, prin faptul că forța de muncă e bine calificată și încă la un nivel de salarizare mai scăzut față de restul Europei (....) și prin sprijinul pe care orice guvern cu minte la el trebuie să îl dea celor care creează locuri de muncă', a declarat Victor Ponta.

Referindu-se la compania germană Draxlmaier Group, care a inaugurat joi noua unitate de producție din Codlea, Victor Ponta a declarat că este genul de companie pe care 'orice țară și orice guvern și-o dorește', deoarece face investiții consistente și pe termen lung, creează un număr însemnat de locuri de muncă, este un bun plătitor de taxe și impozite și se implică în dezvoltarea învățământului dual ce are ca scop calificarea tinerilor încă de pe băncile școlilor.

Compania Draxlmaier este prezentă în România din anul 1993 și mai are unități de producție în cinci orașe din țara noastră, respectiv Pitești, Satu Mare, Timișoara, Brașov și Hunedoara în care muncesc circa 15.000 de angajați. În noile hale de producție de la Codlea, care se întind pe 25.000 de metri pătrați, compania a investit 50 de milioane de euro.

Draxlmaier, care produce componente electrice și electronice, precum și interioare pentru automobile de lux, are puncte de lucru în peste 20 de țări și un număr de 55.000 de angajați, dintre care aproape 30% în România.

Directorul de producție și logistică Draxlmaier, Barbara Bergmeier, i-a mulțumit premierului Ponta și autorităților pentru colaborare și susținerea investiției. 'Prin construcția acestor noi hale am realizat o investiție semnificativă în România. Suntem mândri că reușim astfel să contribuim la consolidarea economiei românești.

Prin investiția noastră dovedim, încă o dată, că suntem implicați pe termen lung și în mod sustenabil în România (...) Doresc să-și mulțumesc domnului prim-ministru Victor Ponta pentru extraordinara colaborare pe care o avem deja de mulți ani. De asemenea, le mulțumesc tuturor celor din sectorul politic și administrativ cu care avem o colaborare excelentă', a spus Barbara Bergmeier.

Festivitatea de inaugurare a fost deschisă cu un recital susținut de o parte dintre soliștii Filarmonicii din Brașov. AGERPRES

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready