Paris
London
New York
Thursday, 25 April, 2024
Last Update 20:20
09:46    |    29/05/2020

Valeriu Tabără: ”Cu ajutorul ANSVSA s-a încercat lichidarea creșterii porcilor în gospodăriile populației”

 Afaceri dubioase în spatele celor două epizootii care au afectat afacerile fermierilor români: Gripa Aviară și Pesta Porcină Africană (PPA). Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti” lansează o serie de acuzații grave privind interesele din spatele acestor boli care au adus la faliment multe ferme din România și spune inclusiv că ”structurile sanitar-veterinare au invitat agentul patogen să-și „înceapă” recitalul în România și acesta nu s-a lăsat prea mult invitat”.

”Pentru că din cele două pandemii am făcut un mijloc de afaceri. La un moment dat, au devenit mai interesante produsele care se folosesc la combaterea pandemiilor de gripă aviară și la fel la pesta porcină africană și cine le livrează decât de stoparea și anihilarea celor două pandemii prin aplicarea unor soluții de combatere, fundamentate de mințile luminate din această țară. Se pare că nu de aceste soluții a fost nevoie și am ajuns unde suntem”, a explicat specialistul.

Mai mult, spune el, în cazul gripei porcine africane am avut și am impresia că structurile sanitar-veterinare au invitat agentul patogen să-și „înceapă” recitalul în România și acesta nu s-a lăsat prea mult invitat. ”A venit și s-a pus pe treabă, iar banii pentru „despăgubiri” au curs de la UE, ca și cei dați pentru substanțele de dezinfecție. Și s-a mai întâmplat ceva. Importatorii tradiționali de carne de porc și-au continuat importul de carne de calitate îndoielnică, în cantități din ce în ce mai mari, de data aceasta sub umbrela argumentului „În România nu mai există carne de porc” decât la nivelul de 30% din necesar”, mai acuză Valeriu. Tabără, într-un interviu acordat pentru www.jurnalul.antena3.ro.

Acesta spune că ”cu ajutorul ANSVSA s-a încercat (și în parte s-a reușit) și lichidarea creșterii porcilor în gospodăriile populației”. ”(…) Căutându-se să se facă și din aceștia (micii crescători n.r) nu crescători și producători de carne de porc, ci consumatori de carne de porc importată de aiurea, de cele mai multe ori din state în care era atestată pesta porcină africană. Cele spuse mai sus sunt doar o secvență din afacerile dubioase urât mirositoare, precum „aromele” persistente în raioanele cu carne ale unor supermarketuri din România. Am ajuns în situația în care sfaturile difuzate prin intermediul mass media să fie exact cele răpândite de cei care doreau să se continue la scară mai mare importurile de carne de porc. S-a reușit acest lucru prin semnarea programului ASAL 2, dacă cineva își mai aduce aminte. La fel s-au petrecut lucrurile în anii 1997 – 2000 când s-a încercat lichidarea nu parțială, ci totală a producției de carne de porc românească”, a mai spus Tabără.

Întrebat de ce am fost prinși pe picior greșit mereu, Valeriu Tabără a subliniat că ”pentru că unii au vrut și au reușit să câștige din aceste situații de „picioare greșite”.

”Am făcut ceea ce nu trebuia și se pare că s-a făcut conștient. Am transformat cazuri grave în afaceri excepțional de profitabile pentru unii, dar dezastruoase pentru agricultorii români, pentru economia naţională, pentru o țară”, a conchis specialistul.

Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

agrointeligenta.ro

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready