Paris
London
New York
Saturday, 27 April, 2024
Last Update 20:20
20:05    |    18/03/2014

Putin: Crimeea este un loc sfânt pentru noi ! Kievul este mama orașelor rusești !

Crimeea a fost şi rămâne în sufletul ruşilor o parte integrantă a Rusiei, un loc sfant cu tradiții specifice, cultura și credință, similare Rusiei a declarat marţi preşedintele Vladimir Putin, la Kremlin, dupa ce a semnat decretul prin care recunoaşte independenţa acestei regiuni. Situaţia din Kosovo este similară celei din Crimeea, a declarat Putin.

"În sufletul şi conştiinţa acestor oameni, Crimeea a fost şi rămâne o parte integrantă a Rusiei", a declarat preşedintele rus, la două zile după referendumul organizat în peninsula din sudul Ucrainei, care a votat în favoarea alipirii la Rusia.

·         ”Azi discutăm despre o problemă istorică pentru noi: referendumul din Crimeea - peste 82% din populație a participat la acest referendum și peste 97% au spus da pentru reunificarea cu Rusia. Sunt cifre puternice, convingătoare... Soldații ruși sunt în Crimeea - este o fortărețaă, unde se află flota rusă din Marea Neagră. Crimeea este un loc sfânt pentru noi, este un loc unic, cu tradiții specifice, cultura și credință, similare Rusiei.” a declarat Putin.

  • ·         Chiar și ucrainenii cred că limba rusă este limba lor, la fel și tătarii. Multe milioane de oameni au suferit din cauza opresiunii, dar acum Crimeea se întoarce acolo unde aparține.
  • ·         După căderea URSS, am văzut nu doar că Crimeea a fost jefuită, ci că a fost jefuită la lumina zilei. Milioane de ruși s-au trezit peste noapte că fac parte din altă țară, erau minoritari peste noapte. Atunci nu ne puteam apăra oamenii - dar acum mulți activiști și oameni au ridicat această problemă. Simțeam în inima noastră că trebuie să construim pe realitatea de acolo.
  • ·         Mulți ucraineni au fost nevoiți să fugă din Ucraina, în alte țări, ca să-și găsească de lucru, de unde au adus 12% din PIB-ul Ucrainei. Ei luptă contra sărăciei și lipsurilor. Dar alegerile sunt un mod legitim de a junge la putere. Dar ultimele evenimente au adus la putere indivizi care au dat o lovitură de stat, naționaliști, anitsemiți, extremiști, care au revigorat politica limbilor minorităților. Iar Vestul susține aceste provocări și alungarea autorităților. Le-am explicat că nu este bine ce fac, ce înseamnă un stat pur ucrainean. Toată lumea încearcă să ignore aceste avertismente.
  • ·         Trebuia să creăm condiții pentru ca cei din Crimeea să-și poată hotârî soarta. E bine că și comunitatea internațională își amintește acum că există legislație internațională. Dar totuși ce legi am încălcat?

Precedentul Kosovo în cazul Crimeea

  • ·         Forțele ruse se aflau în Crimeea, ne-am întărit prezența, dar n-am încălcat limita de 25.000 de soldați la care aveam aprobare. Referendumul dă dreptul națiunii la autodeterminare. La fel a făcut și Ucraina în 1990, de ce Crimeea nu are același drept? La fel, Kosovo este folosit ca precedent, unul creat și susținut de comunitatea internațională. Ei recunosc Kosovo și demonstrează că nu este nevoie de autoritățile centrale pentru a-ți declara independența.
  • ·         Au făcut presiuni pentru recunoașterea Kosovo și acum sunt indignați. De ce? Este pe linia memorandumului lor. De ce nu au același drept rușii, tătarii și ucraineni din Crimeea? De ce Kosovo este un caz special? Ei susțin că a fost vorba despre numeroasele victime de acolo, dar Tribunalul Internațional nu a spus. Nu poți spune că un lucru este negru într-o zi și același lucru alb a doua zi. Și noi am fi putut avea același număr de victime, dacă nu aveam forțele de autoapărare din Crimeea. Pentru că nu poți lupta împotirva voinței libere a poporului, este imposibil.

Situatia din Ucraina arata degradarea institutiilor occidentale. SUA preferă să folosească forța

  • ·         Ceea ce se întâmplă în Ucraina arată situația prezentă din întreaga lume. Instituțiile s-au degradat, partenerii occidentali, alături de SUA preferă să folosească forța, consideră că sunt împuterniciți de Dumnezeu să facă ce vor. Construiesc coaliții și dacă se ignoră deciziile lor este grav. Am avut Afganistan, Irak și au distrus rezoluția ONU în Libia, unde au bombardat Libia și aceste țări sunt sătule de tiranie, sărăcie și sentimentele oamenilor au fost exploatate. Acum avem violență și revoluții - iar primăvara arabă a fost înlocuită de iarna arabă.
  • ·         Suntem amenințați cu sancțiuni. În Războiul Rece, SUA și alte țări au introdus o interzicere a importurilor unor bunuri, dar unele restricții sunt încă valabile. Așa că practicile din secolele 18,19, 20 sunt încă în picioare. Sunt neprofesioniști, iresponsabili.
  • ·         Știau foarte bine că sunt milioane de ruși în Crimeea și Ucraina. Nu s-au gândit la consecințe. Rusia nu renunță la ei. Trebuie să acceptăm acest lucru - avem interese naționale, ca orice altă națiune și acestea trebuie respectate. Apreciem acțiunile țărilor care au respectat deciziile noastre - acțiunile Chinei, vreau să mulțumesc conducătorilor lor, și celor din India.
  • ·         Oamenii din SUA sunt mândri că libertatea lor este mai presus de toate. Dar libertatea celorlalți, a celor din Crimeea? Nu toți germanii au susținut reunificarea Germaniei, pe când Rusia a susținut această aspirație legitimă a lor. Sperăm ca Germania va sprijini aspirația Rusiei de a reinstaura unitatea.
  • ·         Aș vrea să le spun ucrainenilor că cei care au folosit Ucraina pentru a-și urmări interesele și care au sloganul Ucrainei unite, au făcut rău, de fapt, Ucrainei. Nu mai spuneți că avem nevoie de alte regiuni din Ucraina, noi nu vrem asta - Crimeea a fost mereu a Rusiei. Crimeea este o moștenire comună, este un teritoriu strategic, și aparține unei țări stabile și sustenabile, care nu poate fi decât Rusia de azi.

Nu pot să-mi imaginez că merg la Sevastopol și să fiu întâmpinat de militari NATO

  • ·         Am auzit declarații din partea Ucrainei că vor să se alăture NATO. Acest lucru ar însemna că nave americane și ale NATO ar fi putut ajunge în Sevastopol. Salutăm o colaborare cu NATO, dar nu dorim o organizație militară să fie prezentă în apropiere de casele noastre. Nu pot să-mi imaginez că merg la Sevastopol și să fiu întâmpinat de militari NATO.
  • ·         Kievul este mama orașelor rusești. Rusia antică are rădăcini și nu putem trăi cu asta - milioane de ruși trăiesc în Ucraina și trebuie să le apărăm drepturile. Vrem să avem cooperare cu Ucraina, să fie un stat partener puternic și cred în succesul lor, în ciuda tuturor faptelor, dar depinde de ucraineni, dacă vor să restabilească pacea la ei acasă.
 
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready