Paris
London
New York
Saturday, 21 September, 2019
Last Update 16:38
23:13    |    12/02/2014

Dacă există şcoală, biserică și teren de sport, vor fi mai puțini copii care ajung la periferia societăţii

Auzim des, pe diferite canale media, invocându-se faptul că  în România se construiesc prea multe biserici în detrimentul şcolilor și spitalelor. Cel puţin aşa ne lasă să înţelegem diferiti formatori de opinie, iar la prima vedere, dacă analizăm cifrele, ”îmbătaţi de beţia de cuvinte”, tindem sa le dam dreptate. Dacă vom ține cont și de faptul că spitalele din România sunt destul de prost dotate, medicii pleacă pe capete în țări unde sunt mai bine plătiţi, iar numărul şcolilor nou construite pot fi enumerate pe degetele de la o mână (asta ca să nu mai vorbim că se închid și cele vechi, iar dascălii preferă culesul căpşunilor în Spania, decât catedra din România), s-ar părea că România tinde să se transforme dintr-o țară laică într-o țară de Doamne ajută. Și totuşi, la o analiză atentă, fără patimă și cu puțină bunăvoinţă, lucrurile pot fi destul de uşor readuse într-o logică firească. Pentru o înţelegere corecta a acestei situatii l-am rugat pe domnul Nicolae Ioțcu, Preşedintele Consiliului Judeţean Arad să ne ofere cateva lamuriri, mai ales ca domnia sa se poate mandri cu unul dintre cele mai moderne spitale din tara, dar totodata a fost distins recent, de catre Patriarhia Româna, pentu activitatea sa spirituala, cu Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

George Grigoriu: Domnule presedinte, cum se face că Aradul se mândreşte astăzi cu unul dintre cele mai moderne spitale din țară, dar în acelaşi timp reuşeşte să susţină și o interesantă activitate spirituală ?

Nicolae Ioțcu: În primul rând, vă mulţumesc pentru posibilitatea pe care mi-o acordaţi de a dezbate o temă atât de importantă şi de profundă pentru societatea românească. Am constatat cu toţii că media tinde să se tabloidizeze şi că apelează deseori la abordarea facilă, desuetă chiar, a unor subiecte de altfel grave. De aceea vă sunt recunoscător că putem face această analiză pe un ton echilibrat, obiectiv. Sunt dezamăgit de campania mediatică împotriva Bisericii, de faptul că se dezbate cuantumul sumelor alocate stării de sănătate spirituală a românilor. Eu am mai susţinut în luările mele de atitudine la Arad şi la nivel naţional faptul că nu putem face o paralelă între resursele alocate bisericii şi celorlalte instituţii. Pur şi simplu nu există comparaţie! Susţinerea statului pentru Biserică nu exclude susţinerea spitalelor ori a şcolilor, iar vehicularea unei idei contrare este doar o propagandă nepotrivită. Fiecare investiţie este importantă, nu le putem extrage din context. Sigur că există și prioritizare, dar nu sunt de acord cu faptul că o temă de investiţii ar exclude-o pe cealaltă.

<< De ce se construiesc biserici ? Pentru că este nevoie de ele >>

Susţinerea Bisericii nu este în detrimentul sănătăţii publice, a învățământului, sportului sau turismului. Rolul Bisericii în societatea românească nu poate fi pus sub semnul îndoielii. Şcoala, terenul de sport şi Biserica se completează, chiar dacă la prima vedere poate părea paradoxală această afirmaţie; veţi constata că în localităţile unde acestea sunt bine reprezentate şi li se acordă atenţia cuvenită, sănătatea publică este mai puţin şubredă, iar cea spirituală este solidă, mai puțini copii ajung la periferia societăţii. În mediul rural unde nu ai un teren de sport, unde nu ai o biserică sau o şcoală, care sunt oportunităţile unui copil ? Se va pierde, se va complace într-o lipsă de perspectivă la barul de peste drum, va fi predispus să piardă timpul cu jocuri de noroc sau tentat să îşi înece plictiseala în băutură. Asta este o realitate pe care nu ne putem preface că nu o observăm, nu o cunoaştem. De ce se construiesc biserici ? Pentru că este nevoie de ele. Nu se construieşte o biserică peste altă biserică, nu există un excedent. Se construieşte exact acolo unde se construiesc și școli, unde oamenii sunt gospodari şi ştiu ce îşi doresc de la viaţă, înţeleg şi respectă instituţiile fundamentale.  

George Grigoriu: Da, dar de ce nu se construiesc și școli ?

Nicolae Ioțcu: Să ştiţi că se construiesc şi şcoli, sau în orice caz se investeşte foarte mult în renovarea celor existente. Aici aş veni cu exemplul Aradului, unde veţi găsi şi în municipiu, şi în judeţ, unităţi şcolare dichisite, frumoase, bine dotate, pentru că autorităţile locale au fost preocupate să investească în ele. Dacă mă întrebaţi de ce resursele alocate şcolilor noi sunt mai mici, răspunsul este matematic, simplu: pentru că numărul de copii, numărul populaţiei şcolare din România a scăzut permanent în ultimele două decenii şi jumătate. În anii 1980 exista o amplă mutaţie de la sat spre urban, era nevoie de un număr mare de instituţii noi de învăţământ. Nu exista însă interes faţă de aspectele spirituale, mai mult, se bine ştie, Biserica era cvasi-prohibită. Acum s-a echilibrat, oarecum, balanţa spirituală.

<<  Copiii sunt mai puţini  ! >>

Numărul de școli în România este adecvat numărului de copii, din nefericire unui număr tot mai scăzut. Satele au îmbătrânit, copiii sunt mai puţini. Din această cauză se închid multe școli. Clădirile, însă, există. O comunitate are nevoie de şcoală, biserică și spital. Ele nu se exclud, dimpotrivă! Adaug aici un aspect care este omis, uneori, şi mă tem că cu bună ştiinţă, tocmai pentru a anatemiza Biserica. Se trece sub tăcere preocuparea bisericilor faţă de proiectele sociale, care  ţintesc educarea sănătoasă a copiilor, a tinerilor. Anul trecut am realizat împreună cu Arhiepiscopia Aradului proiectul Filocalia, care s-a bucurat de un succes teribil. În patru zile de manifestări am avut peste 5000 de participanţi. Am avut duhovnici de la Muntele Athos, care au conferenţiat, am avut o expoziţie de icoane din Transilvania, numită Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei, am avut corul Stavropoleos și de fiecare dată lumea a venit în număr mare, am înţeles că este nevoie de asemenea activităţi.

Grigoriu George: Dar dacă sănătatea spirituală este importantă, nu putem neglija nici sănătatea fizică. Aici ar fi un comentariu interesant de făcut: aţi reuşit, într-o perioadă de criză, să transformaţi Spitalul Judeţean din Arad într-o unitate de referinţă la nivel naţional!

Nicolae Ioțcu: Într-adevăr, aţi făcut o paralelă interesantă şi binevenită. Aţi observat corect, am investit foarte mult şi în sănătătatea spirituală a Aradului, dar şi în sănătatea publică! Ambele le consider prioritare. Am chivernisit bine bugetul, dar nu ne-a fost uşor. În Arad, Spitalul Judeţean nu este monobloc, asta înseamnă că nu funcţionează într-o singură clădire ci în... mai mult de 20, împrăştiate în tot municipiul. Din cele peste 20 de locaţii, şase au fost retrocedate, ceea ce ne-a creat o mare problemă. Avem clădiri din 1895, cum este cea a secţiei de boli infecţioase, unde nu putem face nicio investiţie pentru că nu ne permite legea, fiind retrocedată. Sau avem clădiri pentru care am primit cereri de evacuare. Aceste situaţii presupun un mare efort financiar din partea Consiliului Judeţean pe care îl conduc.

Grigoriu George: Și totuşi, cum reuşiţi să gestionaţi aceasta problema ?

Nicolae Ioțcu: Noi am început să reabilităm Spitalul Judeţean, dar în acelaşi timp și să construim clădiri noi care să rezolve problema locaţiei. Prima pe care o construim este clădirea secţiilor TBC, care în anul 2015 va fi gata. Vom avea cel mai modern spital de TBC din țară, la standarde europene, construit până acum doar din banii Consiliului Judeţean. Urmează să aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru două proiecte privind noua secţie de boli infecţioase, modernizarea Pediatriei și a Neuropsihiatriei Infantile. Toate împreună înseamnă 20 milioane lei, bani pe care în anii următori Consiliul Judeţean îi poate asigura gradual. Din păcate, timpul ne presează, iar noi n-am avut niciun ajutor de la Ministerul Sănătăţii, am investit doar din banii Consiliului. Însă Consiliul Judeţean trebuie să rezolve și problema drumurilor și a Companiei de Transport, a Aeroportului Arad.

În TBC investim 15 milioane lei, iar în total în Spital am investit până în prezent 5 milioane euro, însemnând modernizare de secţii și achiziționare de aparatură. În acest moment avem aparatură foarte modernă la Arad, am adus şi un echograf care scanează şi ajută prevenirea a trei tipuri de cancer, cu cea mai mare incidenţă în judeţul Arad! De asemenea, printr-o colaborare cu o firmă privată am reuşit să deschidem și o secţie de cardiologie intervenţională cu aparatură ultramodernă, am adus inclusiv medici. Avem cel mai modern angiograf din România și în acelaşi timp medicii acestei firme private sunt cei mai buni din țara noastră pentru ceea ce înseamnă cardiologie intervenţională. Arădenii care până acum mergeau la Timişoara sau în Ungaria, în Austria pentru anumite afecţiuni cardiace, se pot trata acasă, la costuri mult mai mici şi o calitate similară occidentului! Am amenajat pentru ei inclusiv rezerve speciale în spital, cu condiţii hoteliere la standarde europene!

Grigoriu George: Dar cine suportă costurile intervenţiilor?

Nicolae Ioțcu: Noi sperăm că statul va înţelege că trebuie să plătească aceste operaţii, ceea ce nu  face acum. La Timişoara sunt finanţate cel mult 30 de cazuri pe lună de către stat, or numai de la Arad numărul pacienţilor depăşeşte de multe ori dublul acestui număr! Eu sunt de părere că statul trebuie să se implice mai serios şi să salveze vieţi, aşa cum şi noi, la nivel local, din resursele noastre limitate, încercăm să o facem. Să plătească, sigur, la un tarif unic stabilit, intervenţiile pentru aceşti pacienţi, fără discriminări, indiferent că se operează la Timişoara sau la Arad!

<< Am ajuns exportatori de bolnavi spre Ungaria, ceea ce înseamnă export de resursă financiară >>

Grigoriu George : Dar nu este mai tentant să te operezi în Ungaria, în definitiv este la doi pași și nici nu există atâta birocraţie?

Nicolae Ioțcu: Unii ar fi tentaţi să vă răspundă că este mai convenabil. Ungurii sunt mai atractivi din punct de vedere medical, pentru că noi, de-a lungul timpului, nu ne-am canalizat pe dotarea spitalelor şi am ajuns exportatori de bolnavi spre Ungaria. Asta însă înseamnă implicit export de resursă financiară. Cand se operează în Ungaria, cetăţeanul  plăteşte. Dar de ce să plătească acolo și nu în România, că doar banii sunt ai românilor, produşi în ţara noastră? În al doilea rând, în curând, cetăţenii vor avea dreptul să se trateze oriunde în Europa și atunci statul va trebui să deconteze contravaloarea serviciilor medicale, dată fiind libera circulaţie. Or, atunci, de ce nu i-am încuraja să se trateze aici, la clinicile noastre, în loc să meargă la Viena sau Budapesta și statul să le deconteze serviciile de acolo? Mi se pare corect ca tot ceea ce se poate realiza în România, statul să plătească în România și astfel putem ține și medicii aici, asigurându-le resurse financiare, tehnice şi de pacienţi.

Grigoriu George: Apropo de medici, cum  reuşiţi să-i păstraţi și cum faceţi față cu schema de „unu la unu”?

Nicolae Ioțcu: Unde merge să lucreze un medic? De exemplu, în Franţa. De ce? Pentru că primeşte  bani mai mulţi și pentru că are dispozitive moderne cu care lucrează. Sunt două tipuri de plecări ale medicilor, dar în presă se vorbeşte doar de plecarea medicilor pentru bani. Ei pleacă și pentru că în occident li se oferă condiţii să înveţe continuu și au aparate moderne. Un medic care nu evoluează odată cu tehnica medicală se deprofesionalizează, or medicii foarte buni nu pot accepta asta. Eu degeaba aduc un medic bun dacă nu am și aparatura necesară. Aici este o dezamăgire a mea față de Ministerul Sănătăţii, pentru că măsurile sale nu au coerență. Nu există predictibilitate! După doi ani nu ştim cum modificăm legea, există doar propuneri, suntem în studii, iar acest lucru împiedică venirea partenerilor străini pentru ceea ce înseamnă diferite asocieri sau dezvoltări. Nimeni nu vine pe lipsă de predictibilitate! Bun, spune investitorul, vin în România, dar care este baza legală în numele căreia fac asocierea? Cum îmi scot investiţia? Care este pachetul de bază, îl facem, nu îl facem?

<<Medicii pe care noi îi avem la Arad sunt cei mai bine pregătiţi, unii au peste 40.000 de intervenţii în România. >>

Văd o respingere a privatului din partea actualei conduceri a Minsterului Sănătăţii. Din toate declaraţiile sale reiese că nu caută o colaborare cu privatul, or privatul și publicul trebuie să se completeze. Statul român nu poate de unul singur recupera decalajul de dotări și de medici. Sistemul medical nu trebuie finanţat doar până la uşa spitalului, trebuie lăsat și privatul să investească. Schema de „unu la unu” este o schemă care salvează doar aparent situaţia. Să vă dau un exemplu. Am vrut să angajăm un medic la o secţie și am trimis anunţul spre publicare. Conform legii, trebuie inserat doar într-o anumită revistă. Am trimis anunțul în 26 iunie și a apărut în noiembrie, medicul s-a plictisit, s-a revoltat. Şi cum să nu o fi făcut, când se confruntă violent cu un sistem nemodernizat? Nu trebuie să-mi publice ministerul anunţul, ci să mă lase pe mine să fiu operativ, să îmi rezolv singur, rapid, problema! Există site-ul Spitalului, site-ul Consiliului Judeţean, există ziare de circulaţie locală/naţională/internaţională, putem asigura transparența, nu trebuie să aşteptăm inutil să treacă vremea sau, mai rău, să pierdem vremea! Într-o astfel de situaţie medicul pleacă, îşi găseşte loc uşor în altă parte, iar  pe anumite specializări chiar există o criză pe care ministerul o întreţine prin supra-birocratizarea sistemului medical.

Medicii pe care noi îi avem la Arad sunt cei mai bine pregătiţi. La ora actuală unii au peste 40.000 de intervenţii în România. Sunt medici români pregătiţi în Franţa. Am încercat să atragem medici tineri. Le oferim posibilitatea să lucreze într-un mediu activ, care se modernizează continuu. Politica mea este că trebuie pus accentul pe competență, medicii buni trebuie răsplătiţi, nu trebuie să vină la muncă pe un salariu prestabilit. Medicul are o anumită calitate. Într-o firmă dacă cineva a greşit o piesă o arunci, dar în medicină acest lucru nu se mai poate, motiv pentru care aceşti oameni trebuie să aibă un confort psihic și material, să fie trataţi cu atenţie şi respect. Noi asta facem la Arad!

Grigoriu George: Ce reproşaţi Guvernului ?

Nicolae Ioțcu: Printre altele, în momentul de față Guvernul român a făcut o mare greşeală ce arată incapacitatea acestuia de a gestiona resursele. La sfârşitul anului trecut a intrat în vigoare Ordonanţa 103 care dinamitează administraţiile locale și anume ne obligă să punem din bugetul propriu 25 % din ceea ce înseamnă sistemul social pe care Guvernul îi plătea prin anexă la buget. Pentru Consiliul Judeţean aceasta reprezintă aproape 15 milioane, bani pe care trebuie să-i luăm de la investiţii. Or aceşti bani puteam să-i folosim pentru a termina secţiile de TBC. Eu sper că Ordonanţa să fie modificată la Camera Deputaţilor pentru că este un dezastru, finanţând lucrări la nivel local dădeai de lucru firmelor locale mai mici și acopeream un segment important. Proasta gestionare a bugetului și lipsa colectării i-a făcut să diminueze efortul central punându-l pe umerii Administraţiei publice locale.

 
Banner
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
Banner
 
ipv6 ready