Paris
London
New York
Saturday, 20 April, 2024
Last Update 20:20
03:34    |    20/04/2014

Sf. Mare Mucenic Gheorghe, sau călătoria noastră de la nume la renume

„Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!“

Ne place să ne recomandăm cu numele, deşi  renumele este cel care ne radiografiază cel mai bine   personalitatea. Numele îl primim ca pecete, conjunctural, în mod mai mult sau mai puţin inspirat, prin alegerea părinţilor sau a naşilor, după întreita cufundare la botez. Apoi primim un certificat şi un buletin. Şi totuşi, până aici nu suntem părtaşi  niciunui merit.

Cu trecerea timpului, însă, renumele şi numele pot sau nu să definească aceeaşi persoană. Adică  să împlinim parcursul personal de la „chip” la „asemănare”, supus în permanenţă agoniei dintre cădere şi ridicare.

Vestea bună este că noi nu inventăm apa caldă, căci există modele: Sfinţii, adică oamenii care printr-un efort continuu şi-au depăşit condiţia vremii. Avem însă şi opţiuni:  avem posibilitatea de a consuma doar frişcă de pe tort, adică de a utiliza un nume fără a-i prelua şi renumele, adică paşii Golgotei , multumindu-ne în schimb, cu un căldicel confort onomastic, pe care-l stropim anual cu şampanie şi-l asortam cu pişcoturi.

Despre Sfântul de azi, n-a mai rămas nimic de zis, pe Gheorghe îl ştiu şi îl venerează toţi, fie ei creştini, de toate confesiunile, fie musulmani. Iconografic, EL este cavalerul gentilom, ce o salvează pe prinţesa Alexandra, dar şi oraşul libian Silene, de furia balaurului.

Dar, dincolo de această frumoasă poveste medievală, viaţa Sfântului, ajuns generalul cu cel mai înalt rang din armata imperiului roman, sub Diocleţian, cunoaşte un dramatism rar întâlnit. Refuză abandonarea creştinismului în ciuda ofertelor păgâne, imperiale, motiv pentru care ajunge să se bucure de ”o mie de morţi succesive”.

Torturat, după cele mai diabolice metode pentru a-şi lepăda credinţa (bătut cu bice din vână de bou,  zdrobit cu un bolovan,  străpuns cu o suliţa, aruncat de viu într-o groapă cu var nestins, otrăvit, încălţat cu sandale din fier prevăzute cu nişte cuie mari şi ascuţite în tălpi, care i-au stapuns tălpile) , lucru ce nu-l va face chiar cu preţul vieţii, Sf. Gheorghe reprezintă expresia modului de a călători într-o lume, în care bateriile lanternelor sunt tot mai stinse.

Rugăciunea Sf. Ştefan cel Mare inscripţionată pe steagul de luptă:

"O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi, bucurie nespusă, primeşte de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Ţării Moldovei. Păzeşte-l pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43 an al Domniei Sale“.

Aproape 900.000 de români poarta numele Sf. Gheorghe

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aproape 900.000 de cetăţeni români îşi sărbătoresc onomastica cu ocazia Sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dintre care peste 700.000 sunt bărbaţi şi 180.500 sunt femei.

Dintre cei peste 700.000 de bărbaţi care îşi serbează miercuri onomastica, 540.000 se numesc Gheorghe sau Ghiorghe, 148.000 poartă numele George, 24.000 au numele de Gheorghiţă sau Ghiorghiţă şi 4.700 se numesc Ghiţă.

Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe, 132.600 poartă numele de Georgeta, 33.000 se numesc Gheorghiţa au Ghiorghiţa, iar 14.900 au fost botezate Geta.

Grigoriu George 

 

 

 
Banner
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
Banner
 
ipv6 ready