Paris
London
New York
Friday, 26 April, 2024
Last Update 20:20
17:46    |    12/02/2013

Traian Băsescu a promulgat OUG privind creşterea pensiilor. Punctul de pensie a ajuns la 762,1 lei

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, Legea de aprobare a OUG privind creşterea pensiilor. Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, în sesiunea extraordinară din 29 ianuarie, cu 307 de voturi "pentru", 2 voturi "împotrivă" şi 3 abţineri, ordonanţa de urgenţă 1/2013 pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul stabilirii valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei.

OUG 1/2013 prevede majorarea valorii punctului de pensie cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

"De asemenea, se mai prevede aplicarea indicelui de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut preliminat, corespunzător anului precedent celui în care se deschide dreptul de pensie, şi valoarea punctului de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflaţiei pe anii 2010 şi 2011", se precizează în expunerea de motive.

Cu o zi înainte, OUG fusese adoptată şi de Senat.

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready