Paris
London
New York
Tuesday, 23 April, 2024
Last Update 20:20
23:29    |    08/08/2013

Deputat PNL: USL nu va mai exista la toamnă

Liberalul Radu Zlati, deputat și fost consilier al lui Crin Antonescu, în perioada în care acesta a asigurat intermatul la Cotroceni, a spus că Uniunea Social Liberală nu va mai exista la toamnă. Deputatul PNL spune că acest lucru este influențat de Agenția Națională de Integritate.

„Profitând de imperfecțiunile legii și acționând adesea cu rea-credință, ANI atacă substanța USL în ce are aceasta mai vulnerabil: aleșii locali. Ori, fără aceștia, fără influența lor la nivelul direct, cel al contactului cu alegătorul de pe stradă, USL va mai exista ca formațiune politică, dar USL nu va mai fi decât un colos cu picioare de lut, o cochilie lipsită de conținut.

M-aș fi așteptat ca semnalele de alarmă provenite din teritoriu să fie ascultate și înțelese, atât la Palatul Victoria, cât și la Cameră și Senat. M-aș fi așteptat ca legea să fie modificată în regim de urgență, până când un val de hotărâri judecătorești nu va șterge de pe harta politică a țării primăriile și consiliile județene controlate de către USL. În loc de asta, am auzit… tăcerea. Atunci când nu s-a auzit, meschin, sunetul neputinței și al coabitării inepte, din care doar unul câștigă. Iar acel unul nu este nici USL, nici poporul român”, scrie liberalul Radu Zlati pe blogul său.

În ultimele luni, Agenția Națională de Integritate a descoperit mai mulți aleși locali care sunt incompatibili ca urmare a exercitării în același timp a funcției de primar sau viceprimar și „a calității de reprezentant al unității administrativ - teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a societăților comerciale de interes local”

Potrivit legii, toate persoanele declarate incompatibile de ANI ar putea fi „decăzute din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau încetării de drept a mandatului”.

Sursa: Yahoo! News

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready