Paris
London
New York
Friday, 26 April, 2024
Last Update 20:20
22:19    |    20/09/2014

Udrea critică lansarea lui Ponta, pe care îl numește un ”Kim Jong Un al României”

Liderul PMP, Elena Udrea, critică dur lansarea la Președinție a premierului, Victor Ponta, desfășurată pe Arena Națională, despre care spune că ”nu poate fi sortită decât dezastrului şi respingerii din partea populaţiei”. Elena Udrea îl numește pe candidatul PSD la prezidențiale un ”Kim Jong Un al României” și spune că ”totul a fost făcut pentru a potoli setea de imagine şi adulaţie a lui Victor Ponta”

Liderul PMP scoate în evidență impactul costurilor, pentru organizarea evenimentului de lansare de pe National Arena, subliniind că nivelul cheltuielilor s-a realizat ” în condiţiile în care a început anul şcolar, iar copiii de clasa I nu au avut abecedare”.

”De mult nu am văzut ceva mai penibil, lipsit de responsabilitate şi decenţă decât lansarea de astăzi a candidatului Victor Viorel Ponta. A blocat Bucureştiul, aducând din ţară 1.000 de autocare cu 70.000 de oameni, şi a organizat o manifestare ale cărei costuri întrec orice imaginaţie: 2 milioane de euro. Adică 8,8 milioane de lei, 10.884 de pensii medii, 9.783 de salarii minime pe economie, 210.000 de alocaţii pentru copii sau 536.000 de abecedare. Asta în condiţiile în care a început anul şcolar, iar copiii de clasa I nu au avut abecedare.  Totul pentru a potoli setea de imagine şi adulaţie a lui Victor Ponta, acest Kim Jong Un al României.  O astfel de lansare nu poate fi sortită decât dezastrului şi respingerii din partea populaţiei”, precizează Elena Udrea, în mesajul postat pe pagina personală de Facebook.

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready