Paris
London
New York
Friday, 26 April, 2024
Last Update 20:20
18:32    |    20/11/2014

Mesaj clar al SUA pentru Ponta: Aşteptăm să lucrăm cu PREŞEDINTELE ales Iohannis şi cu GUVERNUL SĂU

Emisarii secretarului de stat american John Kerry, Rose Gottemoeller, subsecretar de stat al SUA pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, şi Frank Rose, negociatorul principal al SUA pentru acordul cu România privind scutul antirachetă, au vorbit într-un interviu acordat în exclusivitate Gândul, despre alegerile prezidenţiale care au avut loc duminica trecută, câştigate de Klaus Iohannis. Ei spun că, după cele două tururi de scrutin, pentru care „s-a luptat mult”, se vede că „democraţia este vie şi sănătoasă” în România.

„Aşteptăm să lucrăm cu preşedintele ales Iohannis şi cu guvernul său, aşteptăm să ne conectăm cu el cât mai repede posibil şi să continuăm să muncim serios pentru întărirea parteneriatului nostru. Va fi, cred, în continuare o relaţie sănătoasă şi aşteptăm să ajungem să îl cunoaştem şi să lucrăm cu el”, spune Rose Gottemoeller.

Cei doi au mai vorbit în interviul acordat Gândul despre posibilitatea poziţionării de noi trupe şi capabilităţi militare ale NATO în România şi în Marea Neagră, despre noua apetenţă a Guvernului României pentru China, despre relaţia SUA tot mai tensionată cu Rusia, care provoacă îngrijorări prin faptul că deşi de obicei se ţine de cuvânt atunci când promite ceva la negocieri, acum nu o face.

Rose Gottemoeller: „Cred că democraţia este vie şi sănătoasă în România, e destul de evident. În al doilea rând, aşteptăm să lucrăm cu preşedintele ales Iohannis şi cu guvernul său, suntem foarte interesaţi să continuăm să întărim relaţia bilaterală în toate domeniile şi deci aşteptăm să ne conectăm cu el cât mai repede posibil şi să continuăm să muncim serios pentru întărirea parteneriatului nostru bilateral în multe domenii, inclusiv în unele domenii noi pe care preşedintele poate le are printre priorităţile sale. Va fi, cred, în continuare o relaţie sănătoasă şi aşteptăm să ajungem să îl cunoaştem şi să lucrăm cu el”.

Frank Rose: „SUA continuă să vadă România ca pe un partener strategic cheie, în primul rând, iar în al doilea rând, nu anticipăm nicio schimbare în relaţia dintre SUA şi România. Vedem sprijin pentru această relaţie strategică în toate partidele şi ştiu că a existat sprijin aproape unanim pentru acordul privind sistemul de apărare antirachetă, în 2011. Aşteptăm să lucrăm cu preşedintele ales şi cu noul Guvern al României”.

Gândul

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready