Paris
London
New York
Saturday, 18 November, 2017
Last Update 21:31
16:38    |    09/02/2017

Iordache: Am hotărât să îmi înaintez demisia. Nicusor Dan: Mai sunt doi piromani la rând, Grindeanu și Dragnea

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat joi că a decis să își înainteze demisia din funcție.

""De când am venit la Ministerul Justiției mi-am propus și am efectuat toate demersurile legale pentru a remedia o serie de probleme existente și destul de sensibile. Toate inițiativele asumate sunt legale și constituționale. Proiectele propuse s-au aflat în dezbatere publică organizată de Ministerul Justiției, iar acum sunt în dezbatere parlamentară. Cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am hotărât să îmi înaintez demisia din funcția de ministrul al Justiției", a declarat Iordache, într-un briefing de presă la Palatul Victoria.
 
"Ce vrei bă, să-ți faci statuie pe cadavrul meu?
 
Decizia  se pare ca a fost luata in urma unui scandal intre premier si Iordache noteaza publicatia "Comisarul". Iordache ar fi refuzat categoric să demisioneze și i-a strigat lui Grindeanu că e laș și n-are cuvânt. Că a știut de la bun început ce se va întâmpla. Și că acum încearcă să se scoată basma curată și el să devină hulitul României gratuit. Discuția a avut loc înainte de moțiunea de cenzură în biroul lui Dragnea, la Camera Deputaților.

"Ce vrei bă, să-ți faci statuie pe cadavrul meu? Acum mă omori pe mine, mă faci de râs? Dacă mă fac al dracu și mor cu tine de gât?, i-a strigat Iordache" scrie "Comisarul"
 
"Mai sunt doi piromani la rând, Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea"
 
Președintele Uniunii Salvați România, Nicușor Dan, consideră că atât timp cât Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu rămân în funcții "pericolul nu a trecut".
 
"Unul dintre responsabilii pentru OUG 13, Florin Iordache, a plecat. Mai sunt doi piromani la rând, Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea, care au dat foc statului de drept. Atât timp cât ei rămân în funcții, pericolul nu a trecut. Ordonanța de abrogare ar putea să fie respinsă în Parlament de către majoritatea penală care a votat ieri pentru ca Guvernul Grindeanu să-și continue activitatea", a scris Nicușor Dan, joi, pe Facebook. 
 
"Grindeanu trebuie să plece acasă... nu ne dorim alegeri anticipate"
 
Secretarul general adjunct al PNL, deputatul Florin Roman, a declarat joi, la Alba Iulia, că PSD ar trebui "să asculte vocea străzii" și să înlocuiască Guvernul Grindeanu, pe care el l-a catalogat "imoral", "compromis" și care "a aruncat România în haos", parlamentarul susținând de asemenea că PNL nu dorește alegeri anticipate. 
 
"Este un guvern imoral, este un guvern compromis, este un guvern care a aruncat România în haos în ceea ce privește situația internă, este un guvern care nu mai are credibilitate externă și, din acest motiv, Guvernul Grindeanu trebuie să plece acasă... nu ne dorim alegeri anticipate. Și nu avem de ce. Avem un vot legitim pe data de 11 decembrie. PSD — ul a câștigat alegerile, are un program de guvernare, are majoritate parlamentară, domină toate instituțiile statului, are cel mai mare număr de primari, de președinți de consilii județene, mai puțin Președinția. Ceea ce trebuie însă să facă PSD-ul este să asculte vocea străzii și să înlocuiască acest guvern nelegitim, imoral și hoț (...) și să vină cu o serie de oameni care sunt convins că au învățat din pățania acestui guvern marionetă și cred în final că și domnul Dragnea, ca autor moral al acestui scenariu, va trebui să-și dea demisia din fruntea Camerei Deputaților", a conchis secretarul general adjunct al PNL.
 
 
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready