„Să fii întotdeauna cel mai bun şi să te distingi înaintea celorlalţi !” - Hippolochos către fiul său Glaucos
În anul 776 î.Hr., în centrul religios Olympia, din Altis, începeau întrecerile sportive în onoarea lui Zeus. Startul întrecerilor s-a dat vara, iar Olympia a devenit de atunci unul din miracolele greceşti care timp de 1200 de ani a creat un anumit tip de unitate, de armistiţiu sacru, de perfecţiune umană. El a fost rezultatul activităţii umane eliberată de venalitate, ipocrizie, opulenţă şi imitaţie. Pentru greci, corpul şi spiritul constituiau o forma inseparabilă, iar Olympia a fost sanctuarul care le-a întărit sentimentul de unitate şi solidaritate. Pentru a marca eternitatea, renumitul sculptor al lumii greceşti, Phidias, a dăruit cetăţenilor Olympiei uriaşa statuie a lui Zeus care a devenit cu timpul una din cele „7 minuni ale lumii”.
La Olympia, cu ocazia jocurilor, se aduna pe stadion tot ce avea Elada mai strălucitor în materie de spiritualitate şi dăruire competitivă. În acest sens, jocurile olimpice erau un ideal competitiv care trebuia sa pună în valoare, deopotrivă, calităţile fizice şi morale - forţa şi frumuseţea corpului uman, curajul şi cinstea. Competiţia sportivă era o latură a educaţiei. Gloria devenea eternă prin creaţiile artistice aduse de poeţi sau sculptori. Ramura de măslin reprezenta cea mai mare recunoştinţă pe care grecii o arătau acestui arbust ce le asigura supravieţuirea, bogăţia şi renumele şi pe care îl onorau împodobind cu laurii frunţile celor ce luptau pentru glorie şi frumuseţe.
România a participat atât la JO, cât şi la celelalte competiţii sportive internaţionale încă de timpuriu. Astfel la cea de a doua ediţie a JO, din 1900, desfăşurată la Paris, George A. Plagino a fost primul sportiv român care a participat la o probă olimpică (tir, proba de talere). În 1914 a fost înfiinţat Comitetul Olimpic Român. Fondurile destinate pentru susţinerea participării la olimpiade nu au fost pe măsura elanului sportivilor care au trebuit, la primele ediţii, să le completeze şi prin contribuţii proprii.
Jocurile olimpice au fost interzise în sec. al IV-lea de împăratul roman Theodosius, pe motiv că sunt dedicate unor zeităţi păgâne. Până la reactivarea lor în 1896 de către baronul francez Pierre de Coubertin este de amintit şi încercarea din 1856, chiar dacă nereuşită, a lui Evanghelie Zappa, un moşier român de origine greacă. Desigur, devotaţi sportului naţional, oina, românii au vrut să o includă ca probă olimpică încă de la prima ediţie, dar nu au reuşit pentru că oina nu se practica şi în alte ţări.
Palmaresul sportivilor români la jocurile olimpice numără 302 medalii din care: 88 de aur, 94 de argint şi 120 de bronz. Prima medalie olimpică obţinută la jocurile olimpice de iarnă a fost în 1968, la Grenoble, când boberii Ion Panţuru şi Nicolae Neagoe au adus bronzul în ţară.
În anul 776 î.Hr., în centrul religios Olympia, din Altis, începeau întrecerile sportive în onoarea lui Zeus. Startul întrecerilor s-a dat vara, iar Olympia a devenit de atunci unul din miracolele greceşti care timp de 1200 de ani a creat un anumit tip de unitate, de armistiţiu sacru, de perfecţiune umană. El a fost rezultatul activităţii umane eliberată de venalitate, ipocrizie, opulenţă şi imitaţie. Pentru greci, corpul şi spiritul constituiau o forma inseparabilă, iar Olympia a fost sanctuarul care le-a întărit sentimentul de unitate şi solidaritate. Pentru a marca eternitatea, renumitul sculptor al lumii greceşti, Phidias, a dăruit cetăţenilor Olympiei uriaşa statuie a lui Zeus care a devenit cu timpul una din cele „7 minuni ale lumii”.
La Olympia, cu ocazia jocurilor, se aduna pe stadion tot ce avea Elada mai strălucitor în materie de spiritualitate şi dăruire competitivă. În acest sens, jocurile olimpice erau un ideal competitiv care trebuia sa pună în valoare, deopotrivă, calităţile fizice şi morale - forţa şi frumuseţea corpului uman, curajul şi cinstea. Competiţia sportivă era o latură a educaţiei. Gloria devenea eternă prin creaţiile artistice aduse de poeţi sau sculptori. Ramura de măslin reprezenta cea mai mare recunoştinţă pe care grecii o arătau acestui arbust ce le asigura supravieţuirea, bogăţia şi renumele şi pe care îl onorau împodobind cu laurii frunţile celor ce luptau pentru glorie şi frumuseţe.
România a participat atât la JO, cât şi la celelalte competiţii sportive internaţionale încă de timpuriu. Astfel la cea de a doua ediţie a JO, din 1900, desfăşurată la Paris, George A. Plagino a fost primul sportiv român care a participat la o probă olimpică (tir, proba de talere). În 1914 a fost înfiinţat Comitetul Olimpic Român. Fondurile destinate pentru susţinerea participării la olimpiade nu au fost pe măsura elanului sportivilor care au trebuit, la primele ediţii, să le completeze şi prin contribuţii proprii.
Jocurile olimpice au fost interzise în sec. al IV-lea de împăratul roman Theodosius, pe motiv că sunt dedicate unor zeităţi păgâne. Până la reactivarea lor în 1896 de către baronul francez Pierre de Coubertin este de amintit şi încercarea din 1856, chiar dacă nereuşită, a lui Evanghelie Zappa, un moşier român de origine greacă. Desigur, devotaţi sportului naţional, oina, românii au vrut să o includă ca probă olimpică încă de la prima ediţie, dar nu au reuşit pentru că oina nu se practica şi în alte ţări.
Palmaresul sportivilor români la jocurile olimpice numără 302 medalii din care: 88 de aur, 94 de argint şi 120 de bronz. Prima medalie olimpică obţinută la jocurile olimpice de iarnă a fost în 1968, la Grenoble, când boberii Ion Panţuru şi Nicolae Neagoe au adus bronzul în ţară.
Aurul, argintul şi bronzul românesc (I)
1911 - o echipă de gimnaşti români participă la concursul internaţional de la Torino, cucerind medaliile de argint; prima participare internaţională a unei echipe româneşti.
1913 - primul meci de rugby din România: Sporting Club Român-Tennis Club Român, ambele din Bucureşti. Pentru că primul meci s-a terminat la egalitate, 3-3, cele două echipe s-au întâlnit din nou, iar Tennis Clubul Român a învins cu 6-0, din două încercări.
1922 - are loc primul meci al echipei de tenis a României în Cupa Davis, la Eastbourne. Scor România-India: 0-5.
1924 - echipa de rugby a României aduce ţării prima medalie olimpică, medalia de bronz, cu ocazia Jocurilor Olimpice de Vară de la Paris, Franţa.
1928 - România obţine prima victorie în Cupa Davis la Bucureşti, împotriva echipei Belgiei, cu scorul de 5-0.
1930 - România participă pentru prima dată la Campionatele Mondiale Universitare de Bob, de la Davos, Elveţia. Echipajul de bob de două persoane (Al. Frim-Dumitru Zană), cucereşte medalia de argint.
-Campionatele Europene de Box, de la Budapesta, Ungaria. Boxerul Marin Plăeşu obţine medalia de argint, iar Nicolae Carata medalia de bronz.
1933 - echipajul român de bob de două persoane (Alexandru Papană-Dumitru Hubert) medalia de aur la Campionatul Mondial de Bob de la Schreiberhau, din Germania.
1934 - Campionatul Mondial de Bob de la Engelberg, din Elveţia. Echipajul de bob de două persoane (Al. Frim-Vasile Dumitrescu), cucereşte medalia de aur, iar Alexandru Papană-Dumitru Hubert medalia de bronz.
-Campionatul Mondial de Bob de 4 persoane de la Garmisch Partenkirken, Germania. Echipajul format din Emil Angelescu, Teodor Popescu, Dumitru Gheorghiu, Ion Gribincea a obţinut medalia de argint.
-Campionatele Europene de Lupte Greco-Romane, de la Roma, Italia. Horvath Iosif, a obţinut medalia de bronz.
1936 - Jocurile Olimpice de Vară, de la Berlin. Călăreţul român Henri Rang cucereşte medalia de argint în „Marele Premiu al Naţiunilor”.
- Campionatele Mondiale de Seniori la Tenis de Masă, de la Praga, Cehoslovacia. Echipa masculină câştigă medalia de bronz.
1937- Campionatele Mondiale de Seniori la Tenis de Masă, de la Viena, Austria. Echipa de dublu mixt formată din Angelica Rozeanu şi Geza Eros câştigă medalia de bronz.
- Campionatele Europene de Box de la Milano, Italia. România cucereşte argintul prin Anton Oşca şi bronzul prin Marin Gaspar.
1939 -Campionatele Mondiale de Seniori la Tenis Masă de la Cairo, Egipt. Echipa formată din Angelica Aldestein (Rozeanu) şi Sari Kolozsvary, câştigă o medalie de argint la dublu feminin, şi medalie de bronz pe echipe.
1948 - Campionatele Mondiale de Tenis de Masă, de la Londra. Echipa feminină a României a cucerit locul III
Prof. Elena Ichim
