“Obişnuiam să spun povestea unui tânăr de liceu, unde unul dintre profesori venea şi punea o coală mare albă de hârtie peste tablă, cu un punct negru în colţul din dreapta sus şi spunea: ”Băieţi, ce vedeţi ?” Şi noi strigam cu toţii: “Un punct negru !”. El se dădea un pic în spate şi spunea: ”Nici măcar unul dintre voi nu a văzut coala mare de hârtie albă, voi toţi aţi văzut doar punctul negru ?”. Ne spunea apoi să fim atenţi la imaginea de ansamblu, să nu ne concentrăm atenţia pe lucrurile negative”.
Kofi Annan, al XII-lea secretar general al O.N.U.
La 2 decembrie 1823, în mesajul anual adresat Congresului american, preşedintele S.U.A., James Monroe, făcea o declaraţie de intenţii care din 1852 va deveni unul din cele mai îndrăgite principii ale politicii externe - Doctrina Monroe: “1. continentele americane…nu vor fi considerate de acum înainte drept obiect de colonizare de nici una din puterile europene; 2. sistemul politic al puterilor europene este diferit de cel al Statelor Unite, care vor considera orice încercare din partea acestora de a-şi extinde sistemul asupra oricărei părţi a acestei emisfere ca un pericol pentru pacea şi siguranţa noastră; 3. Statele Unite nu vor intra în conflict cu coloniile europene existente; 4. Statele Unite nu se vor amesteca în afacerile interne ale naţiunilor europene şi în războiele lor”.
Principiul a fost enunţat pe fondul unor temeri legate de intenţiile Imperiului Rus de a controla unele zone de-a lungul coastei Pacificului, inclusiv avanposturi comerciale care se întindeau din Alaska până în California, şi a eventualităţii ca Franţa, învingând Spania, să nu încerce restaurarea monarhiei asupra imperiului spaniol din America Latină. Pe de altă parte, britanicii voiau să-i blocheze pe americani în a-şi impune influenţa asupra Cubei, Californiei sau Texasului. Influenţa rusă pe continent a fost înlăturată în 1867, când SUA au cumpărat Alaska de la ei la preţul de 7,2 milioane dolari, cu mai puţin de 2 cenţi pe acru de pământ, ruşii considerând această zonă nerentabilă. Americanii o ştiau că este bogată în zăcăminte, păduri şi locuri de pescuit şi s-au grăbit s-o cumpere ca să nu le-o ia englezii înainte.
Din anul 1890 SUA devin prima putere economică a lumii şi de atunci poziţia lor nu a mai fost ameninţată. În Europa, marile puteri declanşaseră imperialismul colonial în Africa şi Asia pentru a-şi asigura pieţe de desfacere, forţă de muncă ieftină şi resurse de materii prime. SUA au început să-şi manifeste politica imperialistă în zona Oceanului Pacific. În esenţă, ea contravenea doctrinei izolaţioniste şi principiilor liberalismului american. În practică, economia americană avea nevoie de debuşee, tot atât de mult ca şi cea europeană. Pentru ca cele două noţiuni să nu intre în conflict, mentalitatea americană a creat un compromis în care s-a crezut şi care este aplicat şi azi în mod constant: „eliberarea” şi acordarea dreptului la „autoguvernare”. Teritoriile „eliberate” se află în zone de interes economic, comercial, financiar şi politic. Nici un imperiu nu se construieşte pe zone „aride”.
La ora asta, SUA nu au un adversar pe măsură, jocul cu Rusia „de-a şoarecele şi pisica” devine agasant pentru ruşi care sunt obişnuiţi cu măsuri ferme, în câmp deschis.
Ce-şi doresc SUA azi, ce anume intenţie a politicii lor externe stopată de paravanul rus va genera sau nu o „zonă caldă” la graniţele UE şi NATO, nu ştim, putem doar să emitem ipoteze. Trecutul ei însă ne determină să credem că ceva se întâmplă. Încă nu ştim ce şi unde. Graniţa răsăriteană a NATO şi UE e în fierbere, pentru că aici e punctul vulnerabil al Europei de azi. România, Polonia şi Ţările Baltice reprezintă pionii de pe tabla de şah, iar Ucraina şi Basarabia, polarizează în jurul lor două sisteme. Nu ştiu cum o singură Germanie poate accepta două Românii în cadrul U.E. Prin urmare includerea celor două state în marea familie europeană va fi un proces cu miză mare. Sensibilitatea României la problemele Ucrainei poate avea rolul de a demonstra o neinvocare a unificării cu Basarabia. Oricum, cert este că Rusia nu ia în seamă declaraţiile ţărilor care în 1939 au făcut obiectul Pactului Ribbentrop-Molotov, deşi le aude. Conform mentalităţii sale imperiale, Rusia nu tratează cu ţări mici, ci cu ţările alături de care a scris istoria Europei şi a lumii. Aroganţa şi dispreţul au fost o constantă a politicii ei faţă de România de când Basarabia a fost considerată parte integrantă a Imperiului Rus, iar relaţiile diplomatice au fost rupte şi tezaurul ţării confiscat în urma actului de la 27 martie 1918, când:
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară:
Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru,
Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de Neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu Mama sa România...Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi pentru totdeauna ! ”
Elena Ichim
