Paris
London
New York
Thursday, 19 September, 2024
Last Update 13:59
02:28    |    25/05/2015

Steaua, noul lider al Ligii I. Campioana României va fi decisă joi, în ultima etapă

Steaua București este din nou liderul Ligii I de fotbal, după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (2-0), duminică seara, pe Arena Națională, într-o partidă din etapa a 33-a. Steaua s-a impus prin golurile marcate de Fernando Varela (24) și Nicușor Stanciu (43), deși a jucat mai bine de o jumătate de oră în 9 oameni, după eliminările lui Andrei Prepeliță (54) și Alex Bourceanu (63), acesta pentru două cartonașe galbene în decurs de câteva minute, de la intrarea pe teren.

Gâlcă:  Există posibilitatea de a câştiga trei trofee

"Suntem iar pe primul loc, suntem foarte bucuroşi, dar această bucurie va dura până la miezul nopţii, apoi ne vom gândi la meciul de la Iaşi. Ne lipsesc jucători importanţi, dar mergem motivaţi să câştigăm, ştim că nu va fi uşor, e o finală pentru noi. Şumudică a spus că-şi doreşte să câştige şi s-a văzut". a declarat  antrenorul stelist Constantin Gâlcă

"Există posibilitatea de a câştiga trei trofee, mai sunt două finale, dar dacă patronul îl va alege pe Mirel Rădoi, eu îl voi sprijini pentru că e un stelist şi sper ca suporterii să vină alături de el, pentru că are nevoie de asta. Eu îmi doresc să rămân, dar rămâne de văzut dacă patronul va dori să vorbească cu mine. Am vorbit cu dânsul astăzi şi mi-a zis că a vorbit cu Rădoi şi Olăroriu. E nu sunt persoana care să mă supăr, viaţa merge mai departe. Am vorbit cu dânsul, am atins subiectul, dar nu e important pentru mine, vom vedea. Am vorbit în mai multe părţi, dar sunt discuţii, nu am ce să spun mai mult. Îmi doresc ca Steaua să meargă cât mai sus în Liga Campionilor. De ce să nu mă întorc vreodată la Steaua? Dar deocamdată nu sunt plecat", a spus Gâlcă la conferinţa de presă de după meci.

Liviu Ciobotariu: Suntem dezamăgiţi

Antrenorul echipei ASA Târgu Mureş, Liviu Ciobotariu, a declarat, duminică seară, că este dezamăgit.

"Am început slab prima repriză, iar apoi am reintrat în joc prin golul lui Bumba. În repriza a doua nu am fost lucizi. A fost un meci cu de toate. Suntem dezamăgiţi, dar trebuie să felicităm Astra care a făcut un meci bun. Atâta timp cât mai avem o şansă sperăm în ea. Sperăm într-un rezultat negativ al Stelei la Iaşi. Şansele noastre s-au diminuat foarte mult, dar încă mai credem. Le-am spus jucătorilor că sunt mândru de ei. Suntem o echipă nou-promovată care se bate la titlu cu Steaua până în ultima etapă", a declarat antrenorul echipei ASA Târgu Mureş, Liviu Ciobotariu la Digi Sport.

Becali: Dacă vom câştiga campionatul, o să iau vreo şapte-opt jucători

"Normal că sunt bucuros dar nu mai vreau să am trăirile de dinainte, sunt dăunătoare sănătăţii. Voi nu ştiţi ce poate să trăiască un om de fotbal. Orice meci e cu emoţii, ce o vrea Dumnezeu. Dacă vom câştiga campionatul, o să iau vreo şapte-opt jucători, aleg tot ce este mai bun în fotbalul românesc şi îi aduc la Steaua. Dacă nu-i dă drumul lui Tade, îl luăm pe altul. Ce, stă fotbalul în Tade? Chipciu şi Varela nu sunt de vânzare, fac o sută de milioane", a declarat finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali.

În timpul în care discuta cu jurnaliştii, a fost sunat de Mirel Rădoi, căruia i-a spus: "Finule, te sun în cinci minute, hai că o să fii antrenor în Liga Campionilor".

Campioana României va fi decisă joi, în ultima etapă

Noua campioană a României va fi cunoscută în ultima etapă a Ligii I, între Steaua, ocupanta locului 1, şi ASA Târgu Mureş, locul doi, fiind o diferenţă de două puncte. În ultima etapă a Ligii I, Steaua va juca în deplasare cu echipa CSMS Iaşi, iar ASA va întâlni, pe teren propriu, formaţia Oţelul Galaţi. Ambele meciuri sunt programate joi, de la ora 20.00.

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready