Paris
London
New York
Wednesday, 04 December, 2024
Last Update 13:59
20:55    |    03/03/2017

Jennifer Aniston și Brad Pitt au reluat comunicarea

Fanii lui Jennifer Aniston și mulți dintre cei care îl simpatizează pe Brad Pitt se pot bucura de ultima știre care îi vizează pe cei doi actori: ei au reluat comunicarea pe internet din 11 februarie, data când Jen a împlinit 48 de ani, relatează ziarul spaniol La Vanguardia.

Potrivit unei informații difuzate de US Weekly, fostul soț al Angelinei Jolie, care nu avea numărul de telefon al primei sale soții, a făcut cercetări îndelungate pentru a o putea felicita de ziua ei de naștere.

"Au început să comunice după ce el a contactat-o să-i ureze la mulți ani", a declarat ziarului o sursă apropiată fostului cuplu. "Brad are încredere în Jen. El i-a spus că trece prin momente dificile după divorț și au schimbat unele mesaje în care și-au amintit de trecut", a subliniat sursa.

În momentul contactului via internet, protagonista din "Friends" se afla la Cabo San Lucas (México) împreună cu actualul ei soț, Justin Theroux, bucurându-se de câteva zile de odihnă.

Actorul cunoscut pentru rolul său din "Leftovers" este la curent cu această situație și nu pare deranjat. "Justin este de acord să fie prieteni. Știe că Jen nu vrea decât să fie amabilă", a declarat sursa publicației americane.

Știrea a apărut în aceeași zi în care Netflix a lansat primul "teaser" al filmului "War Machine", bazat pe cartea "The Operators" a lui Michael Hastings, în care Brad Pitt, puțin îmbătrânit dar la fel de atrăgător, îl interpretează pe generalul Dan McMahon.

Personajul este inspirat din activitatea ofițerului Stanley McChrystal, fostul comandant al forțelor NATO, rămas în amintire pentru comentariile sale suprarealiste din conferințele de presă, încheie La Vanguardia.

AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready