Paris
London
New York
Tuesday, 16 April, 2024
Last Update 20:20
16:59    |    02/10/2013

30 de englezi au rezervat singurul hotel de gheață din România, pentru petrecerea de Revelion

Un număr de 30 de turiști englezi s-au grăbit și au rezervat deja toate camerele singurului hotel de gheață din România, plus alte trei igluuri, pentru a petrece noaptea de Revelion la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, în munții Făgărașului, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Vasilica Popa, reprezentant al Klingeis Consulting, firma care deține hotelul.

Rezervările s-au făcut cu trei luni de zile înainte de a fi ridicat ineditul hotel, singurul de acest fel din țara noastră și printre puținele construcții de gheață din Europa.

"Deja au început rezervările la Hotel of Ice. Noi lucrăm cu mai multe agenții. Și-au făcut rezervări atât turiști străini, cât și români. Englezii vin de Revelion, pe 31 decembrie. Totul este ocupat pentru ei. Românii care și-au făcut deja rezervări au preferat lunile ianuarie — februarie", a precizat Vasilica Popa.

Aceasta a subliniat că și în acest an, la Bâlea Lac, Hotel of Ice va avea 12 camere duble, iar lângă se vor construi trei igluuri. O noapte în hotelul de gheață din județul Sibiu va costa 400 de lei camera, iar în iglu va fi mai scump, tariful pe noapte fiind de 600 de lei.

Proprietarii hotelul de gheață și ai igluurilor promit și în acest an că vor ridica aceste construcții, încă din luna decembrie. Temperaturile de afară și mai ales zăpada care deja măsoară 15 centimetri la Bâlea Lac le dau curaj proprietarilor hotelului de gheață să spună că se vor apuca de lucrări la începutul lunii decembrie, poate și mai devreme. Cu o durată de viață destul de mică, de numai trei — patru luni, Hotel of Ice de la Bâlea Lac a reușit în ultimii ani să atragă mii de turiști din toată lumea, care, cel puțin, au dorit să își facă o fotografie în camerele înghețate.

Clienții de la Hotel of Ice de la Bâlea Lac și din igluuri nu sunt foarte pretențioși când vine vorba de condiții. Acești turiști se mulțumesc să doarmă în saci de dormit, pături și blănuri, în paturi de gheață, cu noptiere de gheață, fără lumânări sau corpuri de iluminat care ar putea topi hotelul. Nu există nici uși, nici ferestre. Practic, intrarea și ieșirea din camere se face îndepărtând o simplă perdea, care asigură intimitatea. Este singurul hotel fără toaletă, iar recepția este de fapt un bar de gheață unde se pot servi băuturi tari, în pahare de gheață. Toți cei care înnoptează în iglu sau în hotelul de gheață își încep sejurul cu o declarație pe propria răspundere, în care spun că nu au probleme de sănătate cauzate de frig și că își asumă riscul de a răci în camerele de gheață.

În vecinătatea hotelului de gheață există câteva cabane, accesul la baie și toaletă se face non-stop, în una din cabane și la telecabina de la Bâlea Lac.

Cei care vin de obicei să trăiască o experiență extremă în hotelul de gheață de la Bâlea preferă să se încălzească cu mâncăruri fierbinți, în cabanele de lângă și țuică tradițională românească.

Accesul la hotelul de gheață se poate face doar cu telecabina, costul unui drum dus-întors este de 50 de lei, de persoană. În perioada în care hotelul de gheață funcționează, de obicei, afară este un strat de zăpadă de cel puțin un metru jumătate și risc de producere de avalanșe pe versanții care se pot zări de la ieșirea din hotel.

Situată la 60 de kilometri distanță de municipiul Sibiu, zona turistică Bâlea este destul de greu accesibilă, în sensul că nu există nici măcar o cursă regulată cu vreun autobuz. Majoritatea turiștilor ajung aici cu mașinile personale sau în grupuri organizate cu autocarul, pe DN1, iar pe urmă pe DN7. Din cauză că DN7 Transfăgărășanul este închis pe durata iernii, toți turiștii sunt obligați să urce la construcțiile de gheață și cabane, cu telecabina.

Sursa: AGERPRES

 
Banner
Banner
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready