Paris
London
New York
Friday, 26 April, 2024
Last Update 20:20
14:03    |    01/09/2015

Focare de tensiune militară, la granițele Federației Ruse (secretarul Consiliului Securității Rusiei)

La granițele Federației Ruse sunt create focare de tensiune militară prin aducerea la putere a unor 'regimuri antirusești' în statele foste sovietice, a declarat marți secretarul Consiliului Securității Rusiei, Nikolai Patrușev, fost director FSB (ex-KGB), într-o conferință la Universitatea Tehnică de Stat Maritimă din Sankt Petersburg, potrivit RIA Novosti.

'La frontierele noastre sunt create focare de tensiune militară. Încercările de a aduce la putere regimuri politice antirusești în statele din fosta URSS nu se mai termină', a denunțat el, adăugând că, la ora actuală, cele mai multe dintre cele mai importante țări occidentale își modernizează activ arsenalele.

'Crește potențialul ofensiv al forțelor armate comune ale Alianței Nord-Atlantice. Resurse considerabile sunt investite în dezvoltarea de arme de perspectivă în baza unor tehnologii de generație nouă. În teritoriile adiacente Rusiei își cresc prezența militară SUA și NATO', a spus Patrușev, în contextul în care relațiile Rusiei cu Statele Unite și Uniunea Europeană sunt la cel mai scăzut nivel de încheierea Războiului rece, ca urmare a rolului Moscovei în criza ucraineană.

În plus, el a acuzat țările occidentale de încercarea de a împiedica dezvoltarea economiei ruse prin restrângerea participării companiilor străine în proiecte comune cu Rusia, invocând în acest sens proiectele de conducte Nord Stream și South Stream. Patrușev a mai spus că există tentative de contestare a dreptului Rusiei la exploatarea resurselor din platoul continental al zonei arctice.

În iunie, ministrul rus adjunct al apărării, Anatoli Antonov, a declarat că NATO încearcă să provoace Moscova la o nouă cursă a înarmării, în replică la anunțul făcut de șefa Forțelor Aeriene americane, Deborah Lee James, privind desfășurarea unor avioane de vânătoare invizibile de tipul F-22 Raptor în Europa de Est. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready